Este o expresie pe care am găsit-o într-un film și care m-a pus serios pe gânduri. Adică am avut nevoie de ceva timp ca să o înțeleg și să o dger. Și nu cred că am înțeles-o în totalitate,
Am căutat definiția anxietății în Dicționarul Explicativ al Limbii Române și am aflat că este o stare de neliniște, de așteptare încordată, însoțită de palpitații, jenă în respirații etc întâlnită în unele boli de nervi. Deci, dacă ne gândim non-stop la viitor, suntem neliniștiți și putem ajunge să avem o boală de nervi. Cu alte cuvinte, deși este bine să ne facem planuri pentru viitor, să avem visuri, să avem țeluri pe care să le atingem, ar trebui să nu trăim doar cu gândul la viitor sau la ceea ce așteptăm să ni se întâmple în perioada următoare (mai apropiată sau mai îndepărtată).
Ca să trecem la a doua parte a expresiei, am căutat în același DEX definiția depresiei și am aflat că este o stare sufletească (patologică) de tristețe (asociață cu neliniște); descurajare, deprimare. Deci dacă rămânem ancorați în trecut, putem deveni bolnavi de tristețe. Și nu neapărat din cauza regretelor (pentru ceea ce am făcut sau ceea ce nu am făcut), ci din cauză că ne gândim cum să schimbăm lucruri care deja s-au întâmplat și nu suntem în stare să vedem ce se întâmplă în fața ochilor noștri. Cu alte cuvinte, a trăi în trecut ne întristează, ne deprimă, ne descurajează.
Așa că, cea mai bună variantă este să trăim în prezent. În ziua de azi, în lumea de azi. Ar trebui să învățăm din trecut (și din greșeli, dar și lucrurile bune și frumoase pe care le-am făcut sau le-am trăit) și să învățăm să trăim în present pentru a ne construi un viitor așa cum visăm.
Da, știu sunt multe cuvinte pentru a spune ceva simplu și logic. Doar că oamenii nu sunt simpli. Și, d emulte ori, nu sunt raționali, sunt mânați (conduși?) de emoții., de sentimente și uită să trăiască prezentul. Uită că au de învățat din trecut pentru a construe ceea ce se va întâmpla în viitor. Uită că viața este unică și nu mai au încă o șansă la a o trăi așa cum ar trebui.
Copleșiți de tot felul de sentimente, de tot felul de lucruri, de tot felul de persoane, nu mai știu cine sunt, ce vor și cum să trăiască. Și se trezesc la bătrânețe că a trecut viața pe lângă ei și se apropie de sfârșit fără a fi trăit așa cum se așteptau să o facă.