De ce vrem să trăim viețile altora? De ce nu vrem să ne croim și să trăim porpria noastră viață, propriile experiențe? De ce ne încântă ce au alții sau ce trăiesc alții? De ce nu putem fi diferiți? De ce nu vrem să fim noi înșine și să trăim așa cum vrem noi, nu așa cum vedem că trăiesc alții? Și aș putea continua cu întrebările în acest sens o pagină întreagă (cred). Doar că întrebările duc la alte întrebări, nu rezolvă situații, probleme sau neclarități.
Cred că întotdeauna a existat dorința de a avea ce au alții și de a trăi așa cum trăiesc alții. Daor că, în era internetului, când informațiile sunt mai accesibile decât oricând, când oricine poate să vadă cum trăiește oricine, parcă s-a acutizat dorința oamenilor de a copia. Sau doar s-a propagat mai mult decât până acum?
Faptul că au acces la orice, că pot vizualiza (vedea) atât de multe lucruri le-a furat oamenilor imaginația. Adică oamenii nu mai știu să mai viseze, Este de ajuns să vadă ceva ce le place și să spună că vor și ei așa ceva. Și să lupte sau să facă tot ce pot (tot ce știu?) pentru a avea ceea ce își doresc.
Dar, poate că era mai frumos, mai plăcut, mai interesant, mai incitant când visau la lucruri pe care să le aibă (să le obțină) și la cum se vor simți ei când vor avea acele lucruri. Parcă vremurile în acre trăim și evoluția atât de vertiginoasă a tehnologiei ne-a luat o parte frumoasă a vieții: imaginația. Este complicat pentru copiii și tinerii de azi să își imagineze ceva când au atît de multe lucruri și posibilități lângă ei sau cu ei.
Așa că, în loc să ne imaginăm cum va fi viața noastră sau cum am vrea să o construim, mai bine luăm exemplele din societate care se doresc pozitive sau de urmat și ne dorim să ajungem ca acei oameni, să trăim ca ei sau să avem ce au ei. Este mai ușor așa, nu mai trebuie să mai depunem noi vreun efort de vreun fel. Este mai confortabil așa. Este mai simplu, dacă vreți. Cred că societatea de azi ne dă (oferă?) totul pe tavă și ne învață să fim leneși, să fim pasivi, să nu luptăm pentru prea multe, să nu facem ceva, ci doar să urmăm așa-zise rețete de succes. Și, probabil, din acest motiv, ne oferă aceste modele de urmat. Deși, poate că dorindu-ne și construind propriul model am fi mai buni, mai bucuroși, mai fericiți sau mai împliniți. Dar ce nevoie avem de toate acestea, când putem avea ce ne dorim (sau ce ni se impune să ne dorim) fără să depunem vreun efort?