Într-o lume aflată în permanentă mișcare, în care noi suntem într-o permanentă agitație, în care toți evoluează și se dezvoltă permanent, știm să nu fim blazați?
Am găsit, online definiția termenul blazat: care are simțirea tocită, care nu mai are interes pentru viață, plictisit, dezgustat, iar printre sinonime am găsit istovit, uzat, obosit, epuizat. Doar că termenul de blazat sună mai bine decât toate aceste sinonime. Și îmi dă impresia că este mai mult decât toate aceste sinonime.
Într-o lume aflată în permanentș schimbare, în care dacă nu ești permanent la curent cu noutățile, parcă vorbești o altă limbă decît ceilalți (parcă simți că nu te mai înțelegi cu cei din jur), nu avem cum să nu se simțim blazați. Ne simțim depășiti de situații, rămași în urma lucrurilor și timpurilor, obosiți și plictisiți.
Cumva nu mai știm să ne bucurăm de ceea ce avem, de ceea ce am obținut, de fiecare moment așa cum vine. Suntem prea istoviți să mai fim în stare să mai simțim bucurie. Și prea frustrați și supărați pe toți și toate ca să mai putem să vedem că viața nostră este frumoasă și că mai este loc de lucruri, bune, frumoase, pozitive.
Pentru că ne comparăm permanent cu ceilalți, cu ce au ceilalți (sau cu ce arată că au ceilalți) ni se pare că nu am realizat destule, devenim nemulțumiți, neîmpliniți, dezamăgiți și nu suntem în stare să vedem ce avem în fața noastră, nu suntem în stare să înțelegem că viața noastră este frumoasă așa cum este.
Sau poate că suntem prea obosiți ca să fim în stare să vedem și să înțelegem ce se întâmplă cu noi și cu cei dragi nouă. Avem tendința de a lua doar partea negativă a lucrurilor sau de a ne face griji pentru toate lucrurile din viața noastră și nu mai știm să apreciem ce avem în viața noastră, să savurăm momentele frumoase atunci când avem parte de ele.
Adevărul este că atunci când suntem prea epuizați pentru a înțelege ce ni se întâmplă, când nu mai avem putere să ne bucurăm de oamenii și lucrurile din viața noastră, mai rămâne loc doar pentru lucrurile mai puțin plăcute și deloc pozitive. Și, de cele mai multe ori este vina noastră când ele apar. Pentru că, neștiind să apreciem ce avem, ne aruncăm în situații riscante și, aunci când lucrurile nu ies așa cum voiam noi, ajungem să regretăm ce am avut sau ajungem să înțelegem cât de important și frumos era ceea ce nu mai este al nostru.