S-a întâmplat ca oamenii care păreau să aibă totul, să piardă foarte repede ceea ce aveau sau să nu realizeze cât de multe aveau decât după ce le-au pierdut.
Și am ajuns să mă întreb dacă, nu cumva, ne subminăm singuri? Dacă nu cumva, ne este teamă să fim fericiți sau să avem tot ce ne-am dorit?
Pentru că suntem oameni și știm că nu suntem perfecți, pentru că nu știm să ne bucurăm de ceea ce avem, pentru că vrem doar ce au alții, fără să știm ce au sacrificat ca să aibă acele lucruri sau dacă nouă ni se potrivesc aceleași lucruri, din totte aceste motive, dar și din multe altele, ajungem să ne subminăm singuri. Sau pur și simplu ne place să riscăm totul. Ne plictisim de toate lucrurile bune din jur (din viața noastră) și avem nevoie de senzații tari, avem nevoie să simțim că trăim intens, nu ne mai este de ajuns confortul și siguranța cu care ne-am înconjurat.
Sau poate că pur și simplu nu ne vine să credem că am reușit să obținem ceea ce ne doream. Și vrem mai mult sau credem că merităm mai mult.
Și așa ajungem să ne subminăm singuri momentele de fericire, momentele de împlinire, momentele de care ar trebui să ne bucurăm cel mai mult. Și apoi să ne plângem ce nefericiți și lipsiți de noroc suntem.
Ați observat că ne pricepem să ne plângem, să pozăm în victime, să arătăm cât de nenorociți suntem, cât de discriminați în raport cu ceilalți (cu alții) și cât de greu o ducem? Dar deja intru în alt subiect al unui alt (viitor?) articol.
Cred că toți avem momentele noastre de nesiguranță sau lucrurile în legătură cu care suntem nesiguri și cred că există o relație între nesiguranță și subminare. Și cred că și teama joacă un rol important în această ecuație. Teama de necunoscut, teama de viitor, teama de ceea c ear putea să ni se întâmple, teama de prețul pe care l-am putea plăti pentru momentele noastre de fericire și împlinire…
Cred că fiecare dintre noi s-a subminat singur, la un moment dat, Pentru că nu a avut suficient curaj să meargă mai departe (până la capăt?), pentru că susținea că nu este pregătit pentru ceea ce I se întâmplă (dar de fapt nu voia să se confrunte cu ceea ce i se întâmpla), pentru că n-a crezut suficient în el însuși sau pentru că nu a știut cum să facă față unor situații care ar fi putut fi extrem de profitabile (dar s-au dovedit neplăcute).