De fapt, eu am văzut piesa în una din sălile Teatrului de Comedie, dar a fost jucată de actorii de la Teatrul Mic (fiind în palmaresul Teatrului Mic). Poate pentru că Teatrul Mic nu are săli mari?!
A fost o comedie de situație (situații?) drăguță, cu un Cristi Iacob care s-a simțit foarte bine în rolul principal și care, din actor și personaj în piesă, a devenit, la un moment dat, complicele spectatorilor, fiind cel care îi purta printre dramele care aveau loc pe scenă. A fost interesant că acest actor reușea să treacă foarte repede și foarte ușor de la o stare la alta, de la o situație la alta, de la rolul de soț care voia să își ascundă o aventură la cel de organizator al unei pensiuni într-o casă privată, devenind astfel martor la (și prezentând spectatorilor) o grămadă de situații care se întâmplă când lucrurile scapă (mai mult sau mai puțin) de sub control.
Piesa este scrisă de un francez, Pierr Chesnot, care este unul din puținii dramaturgi contemporani care încearcă să ducă mai departe comedia bulevardieră.
A fost un spectacol adaptat și regizat de Gelu Colceag, un spectacol agreabil, plăcut, care te scoate din gândurile și grijile cotidiene, ca să poți fi alături de personaje care trec prin tot felul de întâmplări, care de care mai amuzante.
Au fost interesante și cele două personaje feminine importante: soția (jucată foarte bine de Ruxandra Enescu) și amanta (jucată de Ana Bart).
Genul acesta de spectacol îl ajută pe spectator să uite de probleme amuzându-se de cele ale personajelor de pe scenă, să se simtă bine, să se detașeze pentru aproape două ore de realitate și să intre în lumea unor personaje care îi fac să zâmbească, să râdă.
Din ceea ce am reușit să aflu, piesa Pensiune completă de la Teatrul Mic este unul din cele mai longevive spectacole, premiera având loc în anul 2012, iar distribuția a rămas, aproape în totalitate, aceeași (probabil din acest motiv am avut eu senzația că Cristi Iacob se simte prea bine pe scenă, ca și când ar fi fost acasă la el, pentru că jucase acest spectacol de atâtea ori, încât devenise natural în rolul lui).
Este genul de piesă de văzut în week-end, când vrem să ne relaxăm, când vrem să ieșim din casă și să ne bucurăm de un spectacol frumos și când vrem să ieșim zâmbind din sala de spectacole.