Nu puteam să trec peste această zi fără să scriu cîteva rânduri. Mai ales că am simțit toamna pe propria noastră piele săptămânile trecute când, de la 40 de grade am trecut la maxim 20. Adică a venit toamna în termometre înainte să vină și cea astronomică. Au fost zile când mi-a fost frig (după canicula de vara aceasta, poate că nu ar trebui să mă mire acest lucru), dar mă bucur că au crescut puțin temperaturile și ne mai bucurăm ziua (pentru că dimineața și seara s-au răcit destul de bine) de temperaturi plăcute.
Și am aflat că 22 septembrie este și Ziua mondială fără mașini. Cred că mai auzisem și anii trecuți de ziua fără mașini pentru că au fost încurajate, în ultimul timp, astfel de inițiative și au fost foarte mediatizate. Doar că nu îmi aduceam aminte că ziua fără mașini este ziua echinocțiului de toamnă.
Ar fi bune mai multe zile pe an fără mașini. Adică zile în care să ne deplasăm mai mult pe joss au cu alte mijloace de transport (biciclete, trotinete etc) și nu este vorba neapărat de poluare, ci de aerul pe care îl respirăm cu toții. Îmi amintesc că, în pandemie, când cam toată lumea de pe glob a fost obligată să stea în casă, aerul devenise respirabil cam peste tot, mai ales în marile orașe. Doar că, această minune nu a durat mult, iar oamenii au revenit la obiceiurile lor (mai mult sau mai puțin proaste), iar acum este necesar să marcăm o astfel de zi pentru a ne da seama cât de nociv este aerul pe care îl respirăm și că ar trebui să ne gândim și la sănătatea noastră, nu doar la confort sau la cât de mult vrem să agonisim.
Poate că nu sunt cea mai potrivită persoană să vorbesc despre ziua fără mașini, pentru că și eu am mașină (dar cred că la acest moment pe glob suntem foarte mulți cei care ne deplasăm cu mașini). Doar că nu mi-ar fi greu să renunț o zi la ea și să mă deplasez pe jos (și așa am senzația, de multe ori, că nu mai fac destulă mișcare). Sau chiar mai multe zile pe an. Este adevărat că și mașina dă dependență (așa cum se întâmplă cu multe lucruri material din viața noastră), iar oamenii simt că nu pot trăi fără ea nici măcar o zi, dar, în final, nu este decât un obiect de care se folosesc ca să ajungă dintr-un loc în altul. Sau așa ar trebui să fie. Doar că, dacă mă uit în jur, nu mai știu dacă mai este chiar așa.