În urmă cu aproximativ un an, când redescopeream eu Bucureștiul, am vrut să văd Ateneul și am găsit că acesta se poate vizita (atunci când nu sunt repetiții pentru spectacole sau nu sunt găzduite diferite evenimente). Mi-am dorit de ceva timp să văd Ateneul, pentru că știam că este o clădire emblematică și pentru muzică, dar și pentru arhitectură.
Nu am fost dezamăgită, chiar mi-a plăcut să văd sala, decorațiunile, atenția la detalii este incredibilă și, deși are o vârstă destul de înaintată (a fost construit între anii 1886 – 1888) încă se ține foarte bine.
Mi s-a părut interesant că aproape toți cei care au vizitat clădirea când eram și eu acolo erau cetăeni străini, ca și cum străini sunt mai interesați de clădirile noastre vechi, cultura noastră, sălile noastre de concerte, mai mult decât suntem noi, ca români.
De curând, am avut ocazia să văd și un concert la Ateneu. În cadrul festivalului George Enescu, un concert de pian. Era prima dată când ajungeam la un astfel de eveniment. Și mi-a plăcut atmosfera, mi-a plăcut rezonanța sălii (ea fiind definită ca sală de concerte), mi-a plăcut artistul de pe scenă, care a reușit, cu un singur instrument, să țină atentă o sală întreagă timp de două ore.
A fost un concert altfel decât cele cu care eram eu obișnuită. Este adevărat că eu am așteptat cu nerăbdare acest moment, pentru că am cumpărat biletele cu câteva luni înainte și mi se părea că nu se mai apropie ziua cea mare.
Concertul în sine a fost superb. Cu muzică accesibilă pentru toți, dar și cu o parte mai puțin cunoscută, care a făcut ca jumătate din sală să se foiască pe scaune. Mi-a plăcut că, la final, artisul a cântat (pentru prima dată, spunea el) o partitură a lui Enescu, o recunoaștere a personalității și talentului acestuia. Și mi-a mai plăcut că l-a remarcat în sală și pe artisul nostru Dan Grigore (pianist), a cărui prezență a vrut să o aducă în atenția tuturor.
La Ateneu, strictețea privind telefoanele (oprirea lor, mai exact) și mișcarea în sală este mai puternică decât în sălile de teatru, pentru a nu tulbura emoția spectacolului și transpunerea fiecăruia din spectatori în muzica adusă de omul cu pian de pe scenă, și tot au sunat cîteva telefoane. De mișcat, în timpul concertului, s-au mișcat doar cei care au filmat concertul pentru televiziune sau au făcut fotografii pentru materiale ulterioare.