Am văzut din ce în ce mai mulți oameni care preferă să nege că au o problemă sau preferă să se prefacă în legătură cu problema respectivă, iar comportamentul lor nu face decât să agraveze situația. Faptul că ne prefacem că nu avem o problemă, nu înseamnă că ea nu există sau că ea nu ne va afecta într-un fel sau altul, mai devreme sau mai târziu.
Înțeleg să amânăm momentul în care ne confruntăm cu problema respectivă pentru că nu suntem pregătiți pentru așa ceva sau pentru ce consecințe va avea asupra noastră acest lucru. Dar am văzut oameni care evită mereu (permanent?) să se confrunte cu respectiva problemă. Care nu pot recunoaște că au o problemă (oare pentru că se consideră perfecți?) și care nu acceptă că ar putea avea o problemă (de orice fel ar fi ea). Oameni care consideră că toți ceilațși sunt vinovați de problemele din viața lor, pentru că ei se consideră perfecți, ei nu pot greși și, în consecință, ei nu pot avea probleme (nu pot crea probleme). Iar acești oaemni sunt, de obicei, foarte încăpățânați, adică își susțin punctul de vedere oricând și oricum și chiar dacă li se dau argumente în legătură cu lipsa realității în ceea ce susțin, ei rămân fideli propriei păreri și îl transformă în dușman pe cel care încearcă să le explice că lucrurile pot sta și altfel.
Mulți oameni nu realizează că negând că au o problemă, aceasta se poate agrava și poate ajunge să le controleze viața sau îi poate duce în tot felul de situații neplăcute.
Nu am să scriu despre motivul pentru care oamenii neagă că au o problem, pentru că acesta ar putea fi subiectul unui alt articol.
Am văzut situații când oamenii au negat că au o problemă, deși aceasta era evidentă pentru cei din jurul lor, iar faptul că au negat-o și nu s-au confruntat cu ea sau nu au intervenit în vreun fel, i-a adus în pragul unei căderi (psihologice sau emoționale). Uneori, chiar și lucrurile mici care ne deranjează pot crea probleme mari, ne pot duce către depresii și alte lucruri din aceeași categorie.
Mai există și situația în care oamenii chiar nu realizează că au o problemă. Nu este vorba neapărat e negare sau de evitare a ei, ci pur și simplu nu văd (nu înțeleg) că au o problemă. Adică lor li se pare normal ce li se întâmplă și nu realizează efectele pe termen lung sau pe termen scurt ale situației respective.
