De fapt, aș fi vrut să scriu despre exagerările din filme și despre minciunile politicienilor care ne cred idioți sau cu memorie scurtă. Oare fac acest lucru pentru că văd prea multe filme proaste (filme cu multe exagerări?)
Dar să o luăm cu începutul. În ultimul timp, am senzația că filmele nu mai tratează probleme reale, probleme cotidiene, problemele omului normal și simplu, ci doar excepții, doar violențe, trauma, durere, lucruri șocante și care greu se găsesc într-o viață normală. Poate că nu m-ar deranja nici acest lucru dacă nu ar exagera în absolute toate aspectele pe care le prezintă, ca și cum, dacă ar prezenta aspecte din viața noastră acestea ar fi banale și nimeni nu s-ar mai uita la peliculele respective.
Aș înțelege faptul că producătorii de filme se feresc de ceea ce este plictisitor pentru că nu ar avea audiență și nu i-ar putea plăti pe cei care au participat la realizarea filmului, doar că, mai nou, mi se pare că filmele ori ne pun totul pe tavă, ca să înțelegem în mod direct mesajul transmis ori ne dau lecții despre cum să gândim sau cum să reacționăm ori ne învață cum să nu gândim și să luăm de bun ce ne dau alții.
Există posibilitatea ca filmele pe care am ales să le văd eu în ultima perioadă să nu fie cele mai bune, cele mai interesante, cele mai artistice, dar constat că sunt din ce în ce mai puține filme care să îmi atragă atenția sau să îmi transmit ceva care să mă emoționeze în adevăratul sens al cuvântului, așa că nu mi-e frică să o spun: se fac multe filme proaste în present, multe filme care urmăresc doar profitul și atât, și-au pierdut scopul inițial.
Revenind la politicieni (pentru că tot este an electoral, cu atâtea alegeri – unele au avut loc, unele urmează să aibă loc în perioada următoare), am observat că aceștia spun din ce în ce mai multe gogomănii și le spun cu atîta seninătate, de parcă ar vrea și ei să creadă în ele.
Poate că lipsa oamenilor de la urnele de vot ar trebui să le ridice niște semne de întrebare politicienilor. Adică ar trebui să se întrebe dacă nu cumva și prestația lor este cea care îi dezamăgește pe oameni, iar aceștia consider că nu au motive să aleagă pe cineva.
Sau poate ar trebui să le spună cineva că minciunile pe care le spun și lucrurile pe care le promit doar pentru a ajunge la putere se vor întoarce, la un moment dat, împotriva lor. Iar oamenii, deși majoritatea sunt pasivi, nu o fac pentru că sunt proști, ci pentru că nu au opțiuni, nu au variante și s-au săturat de minciuni și de promisiuni deșarte.
Poate că politicienii ar trebui să privească și să se lase influențați de filmele bune, nu de cele proaste, pentru că acestea din urmă prezintă doar o realitate deformată.