Și despre nevoia de intimitate resimțită în acest context. Dar să încep cu începutul. De câteva luni, blocul în care locuiesc se află în reabilitare, așa că am schele la ferestrele care dau în spatele blocului de tot atâtea luni. Când credeam că au terminat cu schelele și le vor muta în fața blocului, am văzut că au adus alte schele pentru cealaltă parte a blocului. Și mă simt cumva ca într-o închisoare la mine acasă, pentru că am schele la toate ferestrele și la balcon și mă simt ca sub asediu.
Înțeleg că blocul avea nevoie de reparații și de această reabilitare, dar mă deranjează muncitorii care urlă și care vorbesc tare de la orele 7 dimineața și toate uneltele și utilajele al căror zgomot mă însoțește toată ziua. Dar cred că ceea ce mă deranjează cel mai mult este faptul că nu mai am intimidate în propria casă. Trebuie tot timpul să trag draperiile și jaluzele și să fiu atentă pentru că nu știu când cineva va urca pe schelă și va ajunge în dreptul ferestrelor mele.
Ca să nu mai zic că zilele trecute muncitorii lucrau deasupra intrării în bloc și a trebuit să aștept câteva minute până când m-au observat și s-au oprit din ce făceau, ca să pot intra și să nu îmi cadă în cap materialul cu care lucrau.
Problema este că și la birou avem astfel de lucrări, nu în clădirea în care lucrez, dar în altă cădire din aceeași curte, distanța fiind mică până la aceasta. Adică dacă aș vrea să fug de gălăgia și praful de la birou, aș ajunge acasă unde găsesc gălăgie și praf și mai mult. Și bănuiesc că toleranța mea la situațiile de acest gen a scăzut foarte mult, pentru că am impresia că viața mea este un șantier continuu. Și nu este deloc plăcut să ai astfel de senzații.
Așa cum am scris deja, înțeleg că este nevoie de astfel de lucrări, dar a găsi un loc de parcare în contextul în care schelele și materialele folosite au acaparat locurile de parcare din spatele bloului, iar acum și pe cele din fața blocului este o adevărată performanță.
Pentru mine contează foarte mult disconforul creat de zgomot, dar și de praf și toate reziduurile (gunoaiele) rămase în urma muncitorilor. Zilele acestea parcă mă simt ostatică în propria casă. Da, este o situație temporară, sunt conștientă de acest fapt, dar tot mă deranjează foarte mult, Mai mult decât mă așteptam.