Văd din ce în ce mai mulți oameni atenți la alții, atenți la ceea ce s-ar putea întâmpla (sau ce își doresc să se întâmple) la un moment dat, atenți la orice altceva decât prezentul. Și nu văd că nu pierd ceea ce se întâmplă azi. Așteptând să vina ziua de mâine, nu știu, nu pot, nu sunt în stare să trăiască ce se întâmplă azi. Sunt acei oameni care se întreabă cum și de ce trece timpul atât de repede, acei oameni care trăiesc pentru ce va fi, nu pentru ceea ce este azi.
Și mă întreb dacă merită să trăim astfel? Adică ce fel de viață este cea în care lăsăm zilele să treacă pur și simplu, în care așteptăm (și lucrăm ca să) avem ceva substanțial în viitor, dar acel viitor nu mai vine, deși pare mereu aproape. Acest articol se adresează celor maturi, adulților, care toată viața au muncit pentru stabilitate, normalitate, nivel de trai cât mai bun și care acum, la maturitate, când ar trebui să se bucure de ceea ce au strâns, sunt în continuare agitați, în priză, neliniștiți și în căutarea unui viitor care nu mai vine.
Pentru cei tineri este bine să aibă un scop, un obiectiv de atins, săînțeleagă faptul că lucrurile pe care ni le dorim nu ne cad în brațe, ci trebuie să muncim, să facem eforturi și chiar să luptăm pentru a ajunge acolo unde credem că ar trebui să fim. Acest articol se adresează lor în mai mică măsură.
Mi se pare că adulții uită să trăiască viața pe care o au, cea pentru care au muncit, cea care i-a adus acolo unde sunt acum (indiferent că sunt mulțumiți sau nu). Oamenii maturi îsi amână visurile, dorințele pentru mai târziu, considerând că va exista timp pentru a ajunge acolo unde visează. Cumva, nu se pun pe primul loc în viața lor, din diferite motive (și nu vreau să scriu acum despre motive, pentru că nu acesta este subiectul articolului de azi). Adulții se pierd în amănuntele vieții cotidiene, se pierd în lucrurile pe care le au de făcut zilnic sau pe care și le găsesc de făcut în fiecare zi și pierd din vedere contextul general. Uită că au o singură viață, uită că anumite lucruri pe care nu le fac la o anumită vârstă nu le mai pot face la altă vârstă, uită că viața este mai mult decât a alerga de colo-colo, uită să simtă ceva față de un alt om. Uneori am senzația că omul de azi este doar un robot care desfășoară doar anumite activități, care este permanent în priză și care atunci când nu i se spune ce să facă și cum să facă, nu știe să trăiască.
Așa că nu ar fi rău să (re)aducem în viața noastră prezentul și să reînvățăm să trăim prezentul așa cum este.