De când am auzit acest refren, m-a tot bântuit. Ca și cum era ceva dincolo de cuvintele respective. Ca și cum era ceva real în ele.
Și m-am trezit gândindu-mă că, în lumea de azi, guvernată de strategii și intrigi, de obiectivism și rațiune, de logică și reguli, parcă nu mai este loc de dragoste. Deși oamenii vorbesc destul de mult despre dragoste, culmea este că nu o mai simt. Adică vorbesc despre ceva ce nu cunosc?!
Într-o lume aflată într-o permanentă mișcare, într-o lume în care suntem atât de ocupați încât nu mai avem timp să ne trăim propria viață, într-o lume guvernată doar de lucruri materiale (palpabile), parcă nu mai este loc și de dragoste. Sau mai este loc doar pentru resturi de dragoste cu care ar trebui să ne mulțumim.
Și totuși lumea ar trebui să însemne mai mult decât o agitație continuă, ar trebui să aibă mai multă înțelegere, mai multă bunătate, mai multă dragoste.
Oamenii au uitat (sau pur și simplu nu știu) să iubească. Și nu vor să învețe iar să iubească. Li se pare că iubind devin vulnerabili și nu vor să se mai simtă astfel.
Oamenii de azi vor să controleze tot: ce li se întâmplă, ce simt, ce li se întâmplă celorlalți și să aibă putere de decizie asupra vieții lor, dar și asupra vieții celorlalți. Au senzația că reușind să controleze tot controlează sensul vieții, timpul și se situează deasupra tuturor neaplicându-li-se regulile generale.
Am văzut, în ultimul timp, cât de grea a fost căderea oamenior care s-au crezut zei sau semizei atunci când realitatea i-a lovit în față. Dar nu despre aceste lucruri voiam să scriu azi.
N-am înțeles cum este cu resturile de dragoste. De ce resturi? De ce de dragoste? Adică nu mai este dragoste și ne mulțumim cu ce a rămas în urma ei? Adică trăim din amintiri sau din lucruri pe care le-am simțit la un moment dat?
Credeam că dragostea este sau nu este. Partea cu resturi de dragoste nu știu în ce categorie intră. Pentru că nimeni nu se poate mulțumi cu resturi de dragoste. Pentru că toți visăm la o dragoste mare și adevărată (de care unii au parte în viață, iar alții nu au parte), pe care să o simțim până în străfundul sufletului. Ce rost are să trăim pe jumătate sau cu resturi de dragoste, când putem avea totul dacă dăruim totul?
Și totuși, oamenii de azi se mulțumesc cu resturi de dragoste pentru că nu știu să simtă și să trăiască o dragoste adevărată.