De multe ori oamenii simt (sau spun) că trece viața pe lângă ei sau că simt că au trăit degeaba și am început să mă întreb de ce se întâmplă acest lucru? De ce nu suntem în stare să trăim fiecare zi așa cum vine, de ce trebuie să planificăm totul, de ce trebuie să fim tot timpul ocupați, de ce ne sperie momentele de singurătate? Și aș mai avea o grămadă de astfel de întrebări, la care nu cunosc răspunsul (doar îl intuiesc, la unele).
Ne trezim că am ajuns la maturitate și nu am făcut lucruri pe care doream să le faceam, nu amrealizat decât o parte din lucrurile pe care visam să le facem și nu am trăit așa cum am fi vrut să o facem. Și nu știm să răspundem la întrebarea de ce am lăsat timpul să treacă fără să facem ce ne doream.
Uneori, mă gândesc că răspunsul ar fi faptul că ne pierdem în cotidian, ne pierdem în lucrurile pe care trebuie (?) să le facem zilnic și amânăm lucrurile pe care ar trebui să le simțim pentru altă dată, spunându-ne (mințindu-ne?) că avem timp să le facem pe toate. Doar că timpul trece (uneori atât de repede) și ajungem să privim retrospective viața naostră și să constatăm că nu am făcut ce ne-am dorit, că nu am ajuns unde visam să ajungem, că nu avem ce credeam că vom avea și că nu am trăit suffcient. Sau că nu am trăit așa cum visam la 20 de ani că o vom face. Da, știu, realtatea este cea care ne schimbă și sunt de accord cu acest lucru. De multe ori, situațiile cărora trebuie să le facem față ne obligă să luăm decizii pe care, în mod normal, nu le luăm și să facem lucruri pe care am jurat să nu le facem. Categoric, în viață trebuie să facem și compromisuri, pentru că altfel nu se poate.
Doar că, uneori, poate ar trebui să ne privim pe noi cei d ela maturitate, să ne amintim ce ne doream în tinerețe, să ne comparăm pe cei d eacum cu cei de atunci și să analizăm cum am trăit și dacă toate sacrificiile pe care le-am făcut de-a lungul timpului au meritat.
Cred că ceea ce încerc să aduc în discuție este calitatea vieții. Dar nu cea dată de nivelul de trai, de bunurile și serviciile pe care ni le permitem, ci cea dată de ceea ce am trăit, de experiențele avute, de oamenii pe care i-am cunoscut și care ne-au influențat, de oamenii pe care i-am cunoscut și pe care i-am influențat, de cum ne simțim lângă oameni, printre oameni sau de cum ne fac ei să ne simțim. Cred că este vorba de sufletul nostru și de cât de plin este de iubire, de lucruri frumoase și de oameni frumoși.
De ce vorbesc despre astfel de lucruri? Pentru că văd în jurul meu mulți oameni triști, frustrați, neînțeleși, nefericiți, neîmpliniți, oameni cărora le trebuie atât de puțin să fie fericiți, dar care nu știu (nu vor?) să încerce să trăiască pur și simplu.