Tot văd în jurul meu oameni care spun că se tem de tot felul de lucruri, care, fiind prea ocupați să se protejeze de toate relele de pe lume, nu mai știu să mai trăiască. Și am ajuns să mă întreb dacă nu cumva ne este frică să trăim?
Nu mai vrem să iubim pentru că vom suferi și nu ne va fi bine, nu mai vrem să ne implicăm în tot felul de relații pentru că oricum vom fi dezamăgiți sau vom depune mai multe eforturi ca alții, nu mai vrem să mai simțim nimic ca să nu fim afectați de ce se întâmplă în jurul nostru. Am impresia că în acest fel și în acest ritm ne vom transforma cu toții (mai încet sau mai repede) în niște roboți (pentru că ei nu au sentimente).
Dacă ne este frică de tot ceea ce înseamnă viața, de ce ne dorim atât de mult să trăim? Dacă tot nu știm să trăim, de ce suntem atât de disperați să avem cât mai multe zile pe acest pământ?
Cred că undeva, ceva nu este în regulă. Atât de absorbiți să nu cumva să avem de suferit cumva, ne trezim că am trecut prin viață și nu am înțeles mare lucru din ea. Ne trezim că avem regrete că nu am făcut lucruri pe care cândva am fi vrut să le facem și pe care ar fi trebuit să le facem. Ajungem la maturitate și simțim că viața a trecut pe lângă noi și nu ne-am ales cu mare lucru.
Mi se pare că mesajul lumii de azi este că protejarea de toate lucrurile rele care se întâmplă în lume este cea mai important. Nu mai contează cum trăim, ce trăim, ce simțim, cu cine trăim, cu cine ne petrecem timpul, cine ne este alături, pe cine ne bazăm atunci când ne eeste greu sau atunci când avem nevoie de un umăr pe care să ne sprijinim sau să plângem. Contează doar cât de mult câștigăm, ce facem cu banii, cum ne lăusăm cu ce avem și cum arătăm celorlalți cât de importanți suntem. Și când toate aceste lucruri aparente și efemere dispar sau sunt date la o parte, omul rămâne singur, vulnerabil și atât de lipsit de viață.
Da, oamenilor de azi le este frică să trăiască. Ne este frică de toate lucrurile din jurul nostru, dar ne este frică de toți oamenii din jurul nostru. Gândim că toți oamenii sunt răi, doar bazându-ne pe experiențele unora sau cuvintele altora și nu mai credem în latura bună a oamenilor, în partea pozitivă a lor. Poate că nu ar fi rău ca înainte să ne facem o părere despre cineva sau să vedem dușmani în toți ceilalți, să ne gândim dacă nu cumva și noi ne-am dori să ne fie văzută partea bună în relația cu ceilalți.
Poate că ne-ar fi mai bine dacă nu ne-am mai izola unii de ceilalți și nu ne-am mai afla într-un război rece și surd unii cu ceilalți.