Adică știm să trăim așa cum vrem noi? Așa cum credem noi că ar trebui să o facem? Sau, mai bine zis, avem curaj să trăim așa cum ne dorim?
Întotdeauna ne găsim scuze sau tot felul de explicații pentru a accepta să trăim așa cum ne spun (ne impun?) alții, tot timpul amânăm momentul în acre vom lua o hotărâre (sau în care vom schimba ceva) mințindu-ne că mai este timp, că o să vină și timpul (rândul?) nostrum. Dar, de cele mai multe ori, intervin tot felul de lucruri sau persoane mai importante decât noi și ajungem, la un moment dat, să ne întrebăm noi pentru cine am trăit și dacă a meritat să trăim astfel?
Pentru că trăim în comunități, pentru că suntem ființe sociale, pentru că avem nevoie unii de alții, ni se pare normal să acceptăm ca ceilalți să facă parte din viața noastră și să le preluăm regulile sau prioritățile. Pentru o perioadă limitată de timp și în anumite condiții, este ok. Doar că, de cele mai multe ori, ne complacem în ceea ce avem, în ceea ce suntem și nu mai vrem (nu mai știm?) să trăim altfel. Adică ne este teamă să începem lucruri noi, să unoaștem oameni noi sau să avem experiențe noi. Și atunci preferăm să trăim sub infleunța celorlalți, într-o lume a celorlalți, în care noi nu avem nimic de spus, în care dorințele și nevoile noastre nu sunt importante. Și mă întreb de ce accept oamenii să trăiască așa? Pentru că nu au curaj să ia totul de la capăt? Pentru că nu știu cum să se oprească din ce fac? Pentru că nu știu să trăiască altfel? Pentru că nu știu să facă altceva? Pentru că le este teamă să aisă din rutina cu care s-au învățat? Oare pentru că le este teamă să trăiască?
Într-o lume în care toți suntem conectați la tot felul de informații pe care le primim din atât de multe surse, oare mai există cineva care să nu fie influențat de altcineva? Puțin probabil. Și totuși, poate că nu ar fi rău să încercăm, din când în când, să mai facem lucrurile și altfel. Adică să mai facem lucruri și pentru noi, nu doar pentru ceilalți. Este ok, până la un punct, să ne lăsăm (să fim?) influențați de ceilalți, dar este la fel de ok ca, la un moment dat (când stabilim noi) să vrem să luăm și propriile decizii, să trăim după propriile reguli și să înțelegem că viața pe care o trăim este a noastră, nu a celorlalți.