Văd și aud din ce în ce mai mulți oameni care spun că trăiesc pentru alții sau că le este de ajuns să trăiască prin alții. Și nu prea înțeleg de ce ar face oamenii așa ceva. Adică de ce să trăiești viața altcuiva sau de ce să te pui la dispoziția altei persoane, în loc să trăiești așa cum vrei, alături de cine vrei, unde vrei?
De ce este mai simplu, mai ușor, mai posibil să trăiești pentru cineva și nu pentru tine însuți? Nu îți mai ești de ajuns tu însuți și simți nevoia să mai ai și alte motivații (alte persoane) pentru care să trăiești?
De ce să îți irosești viața trăind ca altcineva sau pentru altcineva și nu pentru cine ești? Cred că oamenii care spun aceste lucruri sau care le fac chiar cred că viața lor este în slujba altora sau că viața lor nu este destul de important pentru a trăi pur și simplu. Și mă deranjează acest lucru, pentru că fiecare dintre noi este o persoană diferită, o persoană care merită să trăiască așa cum crede de cuviință. Fiecare dintre noi este unic și este destul de important pentru a-și construi propriul destin și pentru a lua propriile decizii referitoare la viitorul lor și la cum să trăiască.
Cred că unora le este teamă să trăiască singuri (nu știu să trăiască singuri?), pentru că le este teamă de consecințele deciziilor pe care le iau (sau pe care le-ar putea lua). Alții se agață de viețile celor dragi, pentru că li se pare că viața lor nu este importantă (destul de important?) sau le place să fie în slujba celorlalți (li se pare că dacă se fac necesari li se asigură/au parte de viața pe care o doresc).
Unii nu știu să ia decizii, nu au făcut-o niciodată și preferă să trăiască așa, pentru că nu știu (nu vor?) să trăiască altfel. Alții își pun toate resursele în a-i ajuta pe ceilallți, până când uită de ei înșiși.
Unii consideră că a trăi prin alții (sau ca alții) este mai bine decât a-și trăi propria viață (poate pentru că sunt nemulțumiți, nefericiți cu viața lor), în timp ce alții nu știu să trăiască singuri (nu au fost lăsați să o facă sau nu au știut vreodată să facă acest lucru).
Oricum ar fi, mi se pare extrem de trist că oamenii nu înțeleg că sunt unici, că au o singură viață, că nu pot da timpul înapoi, că trebuie să fie ei înșiși și să nu le fie rușine de ceea ce sunt, de ceea ce cred și de ceea ce fac.