Nu știam că de 20 de ani la 29 iunie se sărbătorește Ziua Internațională a Dunării. Cele 14 țări din bazinul fluvial Dunărea sărbătoresc împreună, în fiecare an, această resursă naturală care le-a oferit (și contnuă să le ofere) atât de multe lucruri în ceea ce privește economia, mediul și cultura în regiune.
Marcarea zilei Dunării se face prin tot felul de evenimente, festivaluri, întâlniri publice, dar dincolo de toate acestea, țările dunărene vor să dezvolte și o strategie de protejare a fluviului față de fenomene extreme sau poluări accidentale. Să nu uităm, totuși, că intervenția omului a schimbat cursul firesc al Dunării și nu ar trebui să ne mire că, din când în când, în anumite condiții, fluviul își revendică cursul natural.
Poate că nu este rău să ne amintim că intervenția omului asupra mediului a dus la modificări de tot felul și că o resursă precum Dunărea ar avea nevoie și de protecție. Dar nu despre protecția mediului voiam să scriu azi. Ci despre aceste ape care dau viață unor ținuturi, ape pe care ajungem să le poluăm, mai devreme sau mai târziu, pentru că nu știm să apreciem ceea ce ne oferă natura.
Văzusem o emisiune pe unul din posturile cu emisiuni despre resursele naturale, o emisiune despre cât de sănătoase sunt cele mai mari fluvii ale lumii (ținându-se cont de mai mulți factori, inclusiv prin testarea apei din diferite părți ale fluviilor ,de pe teritoriul mai multor țări pe unde trec respectivele ape curgătoare), iar Dunărea, pelângă faptul că omul i-a schimbat foarte mult cursul, nu era nici cel mai pur (sănătos) fluviu.
Așa cum scriam la început, țările riverane Dunării ar trebui să acționeze împreună pentru protejarea fluviului, pentru că doar împreună pot avea un mod unitar de a acționa și doar astfel se pot obține rezultate.
Deși toate țările beneficiază de trecerea fluviului, nu toate au la fel de multă grijă pentru protecia mediului. Noi, în România avem partea cea mai frumoasă a Dunării, Delta, care este atât de frumoasă, dar pe care nu știm să o prețuim. Întotdeauna m-a uimit faptul că Delta este cel mai tânăr pământ al României, are o faună și o vegetație specifică (motiv pentru care a și fost declarată Rezervație) și este unică în Europa. Doar că fiind partea care se varsă în mare, în Deltă ajung și eșecurile celor 14 țări în materie de poluare aât pe Dunăre, cât și pe cursurile apelor care se varsă în Dunăre.
Mă bucur că există o zi a Dunării și aș vrea să existe mai multe astfel de zile, ca să realizăm cât de imprtante sunt resursele natural pe care le avem la dispoziție.
