Azi am o stare mai puțin bună. Am încercat să iau/reiau legătura cu cineva important din viața mea, care s-a îndepărtat de mine.
Nu știu dacă ați pățit asta, dar cred că se întâmplă oricui, la un moment dat, ca o persoană apropiată sau din familie să rupă legăturile, deși relația a fost apropiată mult timp și ați trăit multe alături de acea persoană, și bune și rele.
Azi, nereușind să iau/reiau legătura cu acea persoană, deși era o zi importantă în viața acelei persoane și aș fi vrut să îi fiu alături, m-am gândit cât de volatile sunt relațiile, fie ele de prietenie sau chiar de familie.
Am crezut că faptul că am trecut împreună prin multe, că ne-am ajutat în momente grele, că am împărțit aceleași vise, la un moment dat, va fi de ajuns ca să fim alături toată viața. Dar se pare că nu a fost de ajuns.
E adevărat că viața ne-a purtat pe drumuri diferite, că acum ne aflăm la sute de km distanță unul de celălalt, dar, o perioadă destul de lungă de timp, asta nu a fost o problemă.
Eu nu pot să înțeleg cum reușesc unii oameni să se rupă de tot ceea ce erau ei la un moment dat, de viața lor de până atunci și să înceapă o nouă viață, fără a mai privi înapoi.
Nu înțeleg cum poți să renegi și să negi tot ceea ce ai fost până atunci, să îți uiți toți prietenii și apropiații și să îți construiești, pe nimic (niciun fel de fundație, din punctul meu de vedere) o nouă viață.
Cred că sunt eu construită astfel încât să am nevoie de familie, de prieteni, să nu mă pot rupe ușor de ei. Să lupt pentru ei, să fiu alături de ei.
Nu încerc să judec oamenii pentru deciziile pe care le iau la un moment dat în viață, încerc chiar să le respect deciziile, pentru că asta mi-aș dori să facă și ei în relația cu mine.
Încerc doar să înțeleg cum funcționează unii oameni care, la un moment dat, nu mai vor să știe de trecut, de oamenii din trecut, de ceea ce au fost, de ceea ce au făcut…
Eu n-aș putea să fac lucrul ăsta. Ar fi ca și când aș rupe o parte din mine, adică extrem de dureros. Și m-aș întreba dacă merită să sufăr atât.
Poate că cei care iau aceste decizii consideră că merită să sufere, probabil că viitorul pe care îl văd fără trecutul de care le e rușine (?!), le oferă suficientă putere ca să se rupă de ceea ce a fost.
Eu încerc să înțeleg asta, dar, poate, pentru unii, chiar are logică.
Sau poate că există o altă explicație, pe care eu, acum, nu o văd.