Mi se pare că tinerii de azi nu mai sunt așa de încrezători, visători, sinceri și hotărâți să schimbe lumea, așa cum eram noi (când spun noi mă refer la cei din generația mea, dar și cei de vârstă apropiată cu a mea) la vârsta lor.
Noi eram în stare să dărâmăm ceva ce ne stătea în cale, pe când tinerii de azi nu mai investesc energie în a lupta pentru anumite lucruri.
Noi credeam că puteam schimba ordinea lucrurilor și că totul ne era la îndemână, trebuia doar să muncim (sau să luptăm) pentru a avea ce ne doream. Tinerii de azi sunt mult mai atenți la partea financiară, la imaginea lor, la cum să ajungă unde vor cu cât mai puțin efort, la statutul pe care îl au și la confortul pe care și-l doresc.
Uneori, am senzația că am mai multă energie decât tinerii din jurul meu. Și acest lucru îmi amintește de munca de la birou și de faptul că îmi plăcea (și încă îmi mai place) să mă întâlnesc cu cei mai tineri angajați, pentru că mă molipseau cu entuziasmul și cu optimismul lor.
Am avut o întâlnire, cu puțin timp, cu cei noi angajați și a fost altfel. Dacă, de obicei, îmi luam energie de la ei (îmi plăcea cheful lor de viață și modul pozitiv în care văd lucrurile), de data aceasta, însă, aveam senzația că eu le dau lor energie și că eu îi motivez să facă față zilei care abia începuse.
Inițial, m-am gândit că poate a fost o problemă cu grupul cu care m-am întâlnit eu (poate nu se simțeau bine sau cine știe ce alte motive pentru care erau lipsiți de energie), dar apoi mi-am amintit că nu este primul grup de tineri cu care am această senzație. Luați și ca grup, și separat, acești tineri par prea blazați, prea frustrați, prea dezamăgiți ca să se comporte conform vârstei pe care o au.
Probabil că tinerii de azi nu mai trăiesc propriile experiențe, ci iau de la adulții din jur neîmplinirile, supărările, invidiile și decepțiile acestora și le percep ca fiind ale lor, transformându-se în niște persoane fără chef de viață, persoane îmbătrânite înainte de vreme.
Acești tineri văd doar partea goală a paharului. Nu știu să privească dincolo de ceea ce le spun (și văd) la ceilalți. Și mai au o problemă: nu știu să își gestioneze sentimentele, pentru că nu știu să le exprime, să le simtă, să le controleze. Nu știu să se bucure de ceva bun și nici nu sunt capabili să înțeleagă că în viața lor este loc și pentru lucruri frumoase și pentru cele mai puțin frumoase.
Cred că tinerii (și oamenii în general) ar trebui să învețe să aibă mai multă încredere în ei și în ceilalți și mai mult optimism.