Într-o lume în care domnesc superficialul și ipocrizia, o lume în care ne ascundem cu toții în spatele laptop-urilor și tabletelor prezentând o imagine a noastră așa cum vrem să fie, nu așa cum este în realitate, știm să nu ne pierdem pe noi înșine?
Într-o lume a conformității și a standardizării, a procedurilor și a etapizării, știm să păstrăm ceea ce suntem (cine suntem) și să nu ne transformăm în ceea ce ne cere societatea sau în ceea ce așteaptă societatea de la noi?
Am trecut printr-o etapă în care devenisem persoana care se așteptau ceilalți să fiu și știu cum este să te pierzi pe tine însuți pentru a te ridica la nivelul așteptărilor sau pentru a încerca să fi cât mai bun și, astfel, să uiți cine ești.
Sunt oameni care spun ceea ce vor alții să audă, chiar dacă nu cred în acele lucruri sau nu simt acele lucruri. Și ajung până în punctul în care se transformă în altcineva. Într-o persoană care seamănă cu ei, dar care nu mai are principiile, scopurile, prioritățile pe care le avea înainte. O persoană care se lasă atrasă de lumea în care trăiește, de mirajul lucrurilor frumoase din lumea respectivă și, dorind să facă parte din acea lume, adoptă stilul de viață al celorlalți și își ascunde adevărata personalitate (identitate?) în străfundul sufletului.
Acești oameni, uneori, nici măcar nu realizează că s-au pierdut pe ei înșiși. Li se pare normal ce li se întâmplă. Au senzația că astfel se adaptează mediului în care trăiesc sau în care muncesc.
Problemele apar în momentul în care constată că, deși au tot ce își doresc, deși ajung să trăiască viața la care visau, nu sunt împliniți, nu sunt fericiți, nu se pot bucura de ceea ce au.
Dar deja complic prea mult subiectul și nu mi-am propus acest lucru. Voiam doar să menționez că probabil nu sunt singura care am trecut prin momente în care m-am întrebat cine sunt și ce îmi doresc cu adevărat. Și că, uneori, mi-a fost greu să răspund la aceste întrebări.
Nu știu dacă este normal sau nu să avem momente în care simțim că ne pierdem pe noi înșine, știu sigur, însă, că se întâmplă acest lucru și că este important să ne dăm timp, să ne înarmăm cu răbdare, să privim dincolo de aparențe și să fim sinceri cu noi înșine (indiferent cât de dureroasă este sau poate fi această introspecție). Pentru că doar astfel ne putem regăsi pe noi înșine și putem trăi viața pe care noi o creionăm așa cum ne dorim și în ritmul pe care îl vrem.