Mă gândeam azi că oamenii au nevoie de rutină, au nevoie de lucruri constante în viața lor, au nevoie de siguranța pe care le-o furnizează obișnuința cu lucruri, situații sau oameni. Doar că, la un moment dat, au nevoie de provocare, au nevoie de scânteie în viața lor. Au nevoie să simtă că trăiesc, să se simtă vii. Și atunci iau cele mai greșite decizii pentru că își testează limitele și ajung să facă lucruri pe care le regretă aproape imediat după ce le fac pentru că nu realizează că prețul acestui puseu de pasiune este pierderea oamenilor dragi sau a lucrurilor dragi.
Și totuși… Mă gândeam azi că mai este ceva legat de rutină care vine cumva în contradicție cu ce am scris mai sus. Când ajungem să ne obișnuim cu anumite lucruri, anumite situații, anumiți oameni, ceva ce ne scoate din rutină, ceva ce ne obligă să schimbăm ceea ce făceam în mod normal ne sperie. Adică ieșirea din situații cunoscute, din programul zilnic, din lucrurile și ritualurile care fac parte din viața noastră, ne provoacă teamă.
Am văzut mulți oameni care refuză să iasă din rutina pe care și-au făcut-o, deși acea schimbare însemna un pas înainte în plan profesional, social sau personal.
Majoritatea vor spune că nu mai vor să facă eforturi pentru a avea ceva nou (ceva schimbat?) în viața lor. Sau că le este greu să se adapteze la lucruri sau persoane noi. Sau să accepte situații noi în viața lor.
Dar cred că, până la urmă, depinde de fiecare dintre noi. adică de mosul în care fiecare dintre noi își construiește viața, de modul în care vrea să trăiască, de modul în care vrea să fie acceptat sau confirmat de membrii comunității, dacă vrea sau nu să afle sau să cunoască lucruri sau oameni noi etc.
Suntem foarte diferiți, deși, uneori avem scopuri commune sau modalități comune de a ajunge acolo unde vrem să fim. Așa că, inclusiv în materie de rutină și provocare fiecare vede lucrurile în mod diferit.
Poate că nu ar trebui să ne sperie lucrurile noi care apar în viața noastră (pentru că, oricum, avem tot timpul de învățat ceva) și ar trebui să le privim ca pe niște provocări. Ca pe niște situații care ne pot ajuta să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine, să îi cunoaștem mai bine pe ceilalți, să trăim experiențe noi care ne pot ajuta să înțelegem mai bine ce înseamnă viața.
Nu este vorba neapărat de evoluția noostră ca persoană, ci, mai repede de dorința de a afla lucruri noi despre noi înșine și despre lumea în care trăim.