Săptămâna aceasta am dat o șansă filmelor clasice. Și pentru că eram curioasă cum arătau filmele de acțiune în anii ’40 și ’50, m-am îndreptat către filmele regizate de Alfred Hitchcock.
Am văzut Fascinație (1945, cu Ingrid Bergman și Gregory Peck), Suspiciune (1941, cu Cary Grant și Joan Fontaine), C de la Crimă (1954, cu Grace Kelly și Ray Milland) și Îndoiala (1943, cu Teresa Wright și Joseph Cotten). Toate filmele au fost interesante și au avut suspans, răsturnări de situații și finaluri neașteptate.
Mi-a plăcut, la aceste filme, cum a fost construită intriga, cum au fost construite personajele, cum a fost crescut interesul spectatorilor până la punctul culminant și cum a fost menținut interesul până la finalul filmului. Iar filmele acestea nu sunt scurte, toate au peste 1 oră și 45 de minute.
Mi-a fost teamă, la un moment dat, că mă voi plictisi, pentru că voi simți nevoia de modern, de contemporan, dar nu a fost așa. M-am trezit că se terminase filmul și nu realizasem când trecuse timpul.
Nu m-am îndreptat spre filmele clasice ale lui Hitchcock (Păsările – 1963, Vertigo – 1958, Psycho – 1960, La Nord prin nord vest – 1959 etc) pentru că am vrut să văd și filme mai vechi, filme pe care le cunosc mai puțin (sau despre care nu știam că au fost regizate de el).
Cred că o să mai caut și alte filme ale marelui regizor, pentru că cele văzute săptămâna aceasta mi-au deschis apetitul pentru filme clasice de acțiune, în care accentul este pus pe intrigă, pe personaje, pe modul în care sunt prezentate spectatorului, pe jocul actorilor și pe efortul celor din spatele ecranului (regizori, scenariști etc). Mi-a plăcut cum enigmele sunt dezlegate de personaje inteligente, care reușesc, folosind logica și observarea, să rezolve situații ce păreau de nerezolvat.
Mă obosesc decorurile din filmele de azi, efectele speciale din filmele de azi, atenția la detaliile imaginilor din filmele de azi și la tot felul de amănunte în care se pierd filmele de azi. Uneori am senzația că filmele actuale pierd din vedere tocmai esențialul: oamenii și legăturile lor unii cu ceilalți și se concentrează pe tehnologie, pe a trasmite o anumită stare de agitație și pe a pune totul pe tavă spectatorului (nimic nu mai este sugerat, totul este spus direct, de parcă omul de azi nu mai are timp să identifice toate semnificațiile și producătorii de film le explică totul).
P.S. Și filmul Domnul și doamna Smith despre care am scris în articolul din 21 mai 2024 este regizat tot de Alfred Hitchcock. Îl adaug și pe el la săptămâna mea cu filme Hitchcock.