Despre un cer senin văzut în ziua de 1 mai

Am călătorit puțin în ziua de 1 mai și, pentru că era un trafic mai liniștit, și pentru că era o atmosferă de relaxare (vacanță?), am avut ocazia să observ și altceva (decât mașini și oameni grăbiți și nervoși – cum era de obicei) în jurul meu.

Așa am observat cel mai senin cer pe care l-am văzut de multă vreme. Era de culoare bleu, avea norișori albi care îmbrăcaseră diferite forme și transmitea o liniște pe care nu am mai simțit-o de mult timp. Urmărindu-l și relaxându-mă, aproape că nu mi-am dat seama când am ajuns la destinație. Mi-a dat o stare de bine și m-a liniștit.

În oraș, având în vedere că toată lumea se pregătea de Paște, era multă agitație, oamenii făceau (multe) cumpărături (mi-a fost greu să găsesc un loc de parcare la un supermarket, iar eu ajunsesem destul de devreme, cred că mai târziu a fost concurență mare la găsirea unui loc de parcare) și se grăbeau dintr-un loc în altul, deși majoritatea intraseră în minivacanță. Așa că liniștea peisajului cu cerul senin a fost binevenită și și-a pus amprenta pe întrega perioadă de după ziua de 1 mai.

De obicei, cerul este acoperit cu nori gri sau închiși la culoare, iar vântul, care bate adesea, nu prea aduce cer senin sau nori albi și pufoși.

Este interesant că mulți dintre noi nu mai au timp, nu mai reușesc, nu știu să ridice privirea și să admire și ceea ce este deasupra noastră. Sunt sigură că, deși au fost destui oameni pe șosea care ar fi putut admira cerul senin, așa cum am făcut-o eu, dar sunt sigură că puțini au observat cât de frumoasă era atmosfera în acea zi.

Așa cum mă așteptam și cum văzusem în prognoza meteo, luna mai a venit cu temperaturi de 20 de grade (și peste 20 de grade), cumva ne pregătește pentru vară (deși sera și noaptea este încă detul de rece – au fost temperature de 5 grade în una din nopțile trecute). Doar că nu am mai văzut să fie temperaturi de 30 de grade (așa cum au fost cele de la începutul lunii aprilie despre care am scris în 2 aprilie 2024 https://vanitate.ro/?p=2216).

Minivacanța aceasta de 1 mai și sărbători pascale ne-a ținut destul de mult timp acasă sau ne-a oferit ocazia să decoperim locuri noi sau să ne întoarcem în locuri în care ne-am simțit bine (e cazul celor care au optat să plece de acasă de sărbători), să ne încărcăm cu energie (pozitivă, sper) și relaxare, până la minivacanța de Rusalii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *