Cred că toți am avut momente în viață când am fost furioși. Momente în care voiam să ne luptăm cu toți și cu toate, momente în care voiam să ne răzbunăm pe toți din cauza unor lucruri care se întâmplaseră și ne răniseră, într-un fel sau altul.
Este în regulă când astfel de stări sunte temporare (trecătoare?). Problema este că în societatea de azi suntem încurajați să fim furioși. Furioși pe sistem, din cauza nedreptăților pe care le vedem și le trăim, furioși pe cei care ne conduc pentru că lasă să se întâmple lucruri neplăcute, furioși pe cei care au mai multe decât avem noi… Cred că, la momentul actual, există oameni care nu știu să fie decât furioși. Nu știu să trăiască altfel, nu cunosc alte stări.
Un om furios nu este doar trist, frustrat, neliniștit, agitat, ci este un om care a ajuns la pragul de sus al suportării unor factori care nu îi fac bine.
Un om furios este un om cu care nu poți discuta, nu poți vorbi, nu poți comunica pentru că nu este în stare să își gestioneze în mod normal emoțiile. Aș putea spune că, de la un anumit moment, un om furios (la fel ca un om disperat) este un om periculos. Dar nu vreau să mă gândesc atât de departe.
Unii sunt în stare să gestioneze ceea ce le-a adus această stare sau să caute și să găsească o modalitate de a scoate ceva bun din ea (învață lucruri noi despre ei, cunosc oameni noi care îi ajută să facă față mai bine situației, transformă lucruri sensibile sau vulnerabile în puncte tari etc).
Alții, în schimb, ajung (aleg?) să trăiască toată viața sub semnul furiei, chiar dacă acest lucru îi izolează de ceilalți (care ori nu înțeleg de ce sunt atât de furioși ori nu și ajută să treacă peste momentele grele), le schimbă viața și îi transformă în persoane complet diferite. În aceste cazuri, problema este că furia devine ceva normal, obișnuit, cotidian, iar oamenii nu mai știu să trăiască altfel și ajung să confunde energia furiei cu energia vieții.
Furia nu este genul de emoție pe care să o acceptăm mult timp în viața noastră, pentru că poate prelua foarte ușor controlul asupra vieții noastre și să ne trezim, într-o zi, că am trăit furioși, viața a trecut pe lângă noi și am irosit-o pe o emoție care nu ne-a adus decât lucruri negative.
Știu, este foarte ușor să vorbim despre lucruri (despre furie, în acest caz) și mai greu să punem în practică, mai ales când vedem câtă nedreptate și inechitate este în această lume. Da, este adevărat.
Dar viața ar trebui să însemne mai mult decât emoții negative sau emoții care scot ce este mai rău din noi.
