Despre starea de bine dată de soare și căldură

Observam, zilele acestea, că vremea caldă din acest aprilie 2024 parcă a adus mai repede vara. Mi s-a părut că zilele acestea cu peste 24-25 de grade în mijlocul primăverii îmi dădeau o stare de bine. Mă trezeam dimineața zâmbind, fără a avea un motiv anume. Bănuiesc că soarele și temperaturile plăcute erau cele care îmi aduceau zâmbetul pe buze, încă de dimineață.

Așa cum scriam în articolul din 2 aprilie 2024 (https://vanitate.ro/?p=2216), nu îmi amintesc să fi existat vreo lună aprilie atât de caldă ca cea de anul acesta. Deși, la început, a fost trecerea vruscă de la 14-15 grade la 30 de grade, fapt ce ne-a luat pe nepregătite și nu prea știam cum să ne îmbrăcăm sau ce să credem despre zilele de vară din aprilie, pentru că aceste temperaturi s-au păstrat mai bine de jumătate de lună, parcă toată lumea a uitat că este primăvară și toți și toate au un aer estival.

Cred că pentru toți (sau pentru marea majoritate. cel puțin) vara înseamnă vacanță, concediu, relaxare și distracție, iar anul acesta, din cauza temperaturilor din termometre, parcă a venit mult mai devreme. Nu știu cum va fi luna iunie, sper să fie cu adevărat lună de vară, dar luna mai se anunță mai rece decât luna aprilie, pentru că nu am văzut, în prognoza meteo, temperaturi de 30 de grade, ci doar maxime cu câteva grade peste 20.

Pentru că nu credeam că aceste temperaturi vor rezista atât de mult timp (câteva săptpmâni) și pentru că așteptam primăvara capricioasă cu care eram obișnuită în fiecare an în această perioadă, parcă nu am avut curaj să trec la garderoba de vară.

Vremea caldă, pe de altă parte, m-a făcut să simt nevoia de a avea mai multă energie decât de obicei și m-am trezit că beau mai multă cafea decât de obicei și că am nevoie de mai multe activități în cadrul cărora să consum energia acumulată. Bănuiesc că nevoia de energie a avut legătură și cu acomodarea la ora de vară.

Oricum, cred că nimeni nu se plânge de temperaturile de vară din luna aprilie. În primul rând este o economie în bugetul oricărei familii, pentru că, fiind cald, nu mai este nevoie să încălzească locuințele (cred că furnizorii de căldură sunt singurii nemulțumiți de valul de căldură din această primăvară).

Apoi, după atâtea luni cu temperaturi scăzute, parcă ne-am trezit la viață și parcă vrem o nouă șansă pentru a încerca să fim fericiți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *