M-am trezit întrebându-mă acest lucru când am văzut că oamenii vor să se protejeze de orice, tot timpul. Sunt dispuși să se înconjoare de ziduri și gratii (și la propriu și la figurat) pentru a nu avea de suferit. Dar viața este alcătuită din momente fericite și momente mai puțin fericite, din momente frumoase și momente mai puțin frumoase, din momente bune și momente mai puțin bune, din dragoste și suferință. Din câte am observat, mai repede învățăm din părțile mai puțin bune, decât din părțile bune. Și atunci de ce oamenii nu mai vor să riște? De ce nu mai vor să simtă că trăiesc? De ce acceptă să trăiască fără să aibă sentimente puternice?
Am ajuns experți în a ne proteja de toate lucrurile (și persoanele) care ne-ar putea face vulnerabili sau care ne-ar putea răni, doar că, ocolind situațiile care ne-ar fi putut afecta în vreun fel, învățăm să nu mai aimțim, învățăm să ocolim sentimente plăcute, oameni frumoși sau situații care ar fi putut duce la momente pe care să le prețuim.
Am ajuns experți în a face ceea ce ni se cere să facem, în a lega relații sau alianțe care ne avantajează, în a planifica și organiza aproape totul, încât, atunci când ceva sau cineva face ceva nou sau la care nu ne-am așteptat, nu știm cum să reacționăm.
Uităm că avem o singură viață și că tot evitând să simțim ceva ajungem la finalul vieții și ne trezim întrebându-ne de ce (pentru ce?) am trăit și dacă a meritat să trăim astfel.
Pentru că ne este teamă să nu cumva să suferim, alegem să facem lucrurile sigure, așa cum ne spun alții, așa cum fac alții, așa cum recomandă alții. Nu mai avem propriile experiențe de viață, le trăim pe ale altora și nu mai știm să identificăm stările noastre, sentimentele noastre, pentru că a trecut prea mult timp de când am simțit ceva sau pentru că nu am simțit vreodată ceva.
Deși în societatea de azi se vorbește mult despre dezvoltarea personală, despre introspecție, despre identificarea cauzelor problemelor emoționale și psihologice ale oamenilor, în realitate ni se insuflă un anumit standard de viață, ni se arată modele de viață pe care să le urmăm și ni se spune cum să nu ajungem să suferim.
Problema este că oamenii de azi, care nu mai vor să mai depună vreun efort de vreun fel, nu mai știu (nu mai sunt în stare) să încerce să facă singuri lucruri, ci vor totul repede, cu rezultate imediate. Ori viața nu poate fi trăită fără a lupta, fără a simți ceva și fără a avea câte puțin din toate și bune și rele.