Îmi era dor de teatru, de o sală de teatru, așa că am reușit să văd piesa Meșteșugul vieții de Hanoch Levine, un dramatug israelian.
Trebuie să recunosc că am ales această piesă pentru că am vrut să o văd pe Dana Dogaru, o actriță pe care eu nu am maivăzut-o d efoarte mulți ani. A fost o perioadă (undeva în adolescența mea, cred) când o tot vedeam la televizor în tot felul de piese de teatru, dar, de foarte mulți ani nu mai știam nimic de ea. Și am fost surprinsă când am văzut-o în distribuția acestei piese de la Teatrul Bulandra, mai ales că a împlinit deja 71 de ani.
Piesa se referă la criza unui bărbat confruntat cu apropierea morții, o criză personală care devine o criză a cuplului și care ajunge să îi conducă viața. Personajul principal masculin (jucat de Răzvan Vasilescu) regretă deciziile pe care le-a luat de-a lungul vieții (și profesionale și personale și sociale) și nu știe cum să se pregătească de inevitabilul sfârșit.
Nu este o piesă ușoară, nu este genul de piesă pe care o uiți imediat ce ieși din sala de spectacole. Este genul de piesă care te pune pe gânduri, care te obligă să te analizezi și să vezi cum ai reacționa tu confruntat cu apropierea finalului vieții. Ce regrete ai avea? Ce ai fi vrut să faci mai bine și ce ai fi putut să faci mai bine? Ce prețuiești în viața ta și ce nu mai vrei să mai ai (pentru că îți face rău, pentru că nu mai contează etc)?
Piesa nu are decât trei actori și un decor foarte simplu (interiorul unui dormitor), dar te impinge să privești în jur și la tine însuți și să afli în ce moment al vieții tale te afli și să încercă să răspunzi la câteva întrebări importante: Cât trăiești pentru tine? Cât trăiești pentru ceilalți? Cine este mai important: tu sau ceilalți?
Deși sala a fost plină, la ieșire am remarcat că unii dintre spectatori erau cumva dezamăgiți, ca și cum se așteptau la altceva, ca și cum veniseră să vadă o comedie, dar fusese o dramă (chiar tragedie prin unele locuri). Este adevărat că piesa este prezentată pe site ca “scoțând la iveală latura crudă și cinică, comică și burlescă a universului lui Levin“, doar că eu nu prea am văzut partea comică și burlescă din spectacol, ci doar pe cea cinică (și crudă pe alocuri).
Piesa merită văzută, este interesantă, actorii au jucat foarte bine, dar nu este ceea ce se așteaptă spectatorul.