Astăzi, la birou, au apărut mai multe sarcini în plus pe termen scurt, fapt ce mi-a agitat jumătate de dimineață și după-amiaza. Și, pentru că nu s-a mai întâmplat, în ultima perioadă, să apară astfel de sarcini de îndeplinit atât de rapid, am văzut că mi-am consumat energia destul de tare. Dar am reușit să îmi fac, în timp util, partea mea din activitatea respectivă. Însă, când a venit vremea ca alții să contribuie la definitivarea lucrărilor, a trebuit să aștept ca ei să fie disponibili pentru a-și îndeplini partea lor din activități. Și nu mi-a plăcut așteptarea. Deloc. Doar că, analizănd acum, seara, la rece, lucrurile, cred că momentele de așteptare au fost momente în care s-a spulberat (cred că termenul corect ar fi redus, dar mi-a plăcut cum spună a spulbera în acest context) agitația mea. Adică, momente în care trebuia să înțeleg (lucru ce s-a întâmplat într-un final) că, deși lucrările de făcut erau urgente, încă mai trebuie să învăț să iau lucrurile mai ușor, să le analizez mai bine și să rezolv situațiile în ritmul meu, nu în ritmul impus de alții.
Adevărul este că activitatea din prima parte a dimineții mi-a epuizat destul de mult din energie (am avut nevoie de ciocolată ca să îmi revin cu nivelul energiei).
Și, privind la cele întâmplate azi, am constatat că ritmul meu de acum este cu totul altul decât cel de la 20 și ceva de ani sau 30 și ceva de ani. Nu mai rezist atât de mult să lucrez în forță (chiar am văzut zilele acestea pe un canal de youtube un material al unei românce care are aceeași vârstă cu mine și care menționa fix acest lucru: că ritmul de la 40 și ceva de ani nu mai este ca cel din urmă cu 10 sau 20 de ani. Funcționăm altfel la această etate).
Poate unora nu li se pare mare lucru ceea ce am descoperit eu azi. Adevărul este că teoretic sună logic: cu cât înaintăm în vârstă cu atât percepția asupra lucrurilor și modul în care răspunde organismul la presiunile la care îl supunem se schimbă. Nu mai suntem atât de sprinteni, de agili și de energici ca la 20 de ani sau 30 de ani. dar realizarea acestui lucru în viața de zi cu zi, este cu totul altă situație.
Dar și vârsta de după 40 de ani are și ea farmecul ei. Este vârsta când începem să înțelegem multe lucruri (despre ceilalți, despre lume, despre viață), este vârsta când vorbim despre lucruri acumulate din propria experiență, este vârsta când ne liniștim din agitația tinereții și începem să ne bucurăm de ceea ce avem și de ceea ce am reușit să dobândim până acum.
Da, ritmul vieții la 40 plus este mai liniștit decât al tinereții, dar parcă este mai lin, mai plăcut, mai relaxat și mai sigur.