Este o expresie pe care am auzit-o într-un film, de curând, dar nu cred că a fost prima dată când m-am întânit cu ea.
M-a pus pe gânduri pentru că are o grămadă de nuanțe. Pe de o parte, este normal ca, la maturitate, în anumite situații, să realizăm (să avem capacitatea de a ne da seama) când nu ne descurcăm singuri și să cerem ajutor. Pe de altă parte, a fi matur înseamnă și a încerca să te descurci singur în toate situațiile, să cauți soluții și să rezolvi lucrurile în felul tău, în timpul tău. A cere ajutor ar fi o situație de excepție care ar trebui să se întâmple rar.
Pe de altă parte, sunt oameni maturi care nu știu să se descurce singuri. Când spun maturi, mă refer la vârstă, nu la capacitatea lor de a răspunde provocărilor vieții. Acești oameni îi lasă pe alții să le rezolve problemele și le convine acest lucru, pentru că ei se concentrează pe ceea ce le place, pe ceea ce au nevoie sau pe ceea ce își doresc să facă și atât.
Unii, din dorința de a demonstra că se descurcă singuri, nu vor să mai apeleze la nimeni, nici măcar când situația devine pericloasă (într-un fel sau altul) pentru ei sau pentru cei dragi lor. Cred că la această categorie de oameni se referă expresia din titlul articolului. Adică ar trebui să ne știm limitele, ar trebui să ne cunoaștem pe noi înșine suficient de bine pentru a evalua situațiile cu care ne confruntăm și pentru a realiza când vom reuși singuri să trecem peste probleme și când vom avea nevoie de ajutor pentru a trece peste momentele grele din viață.
Pentru unii, a cere ajutor este un semn de slăbiciune, de vulnerabilitate și, din acest motiv nu vor (nu știu?) să ceară ajutor chiar și atunci când au nevoie (disperată?) de el. Pentru că oamenilor nu le place să se arate vulnerabili, probabil pentru că le este teamă de faptul că cineva, la un moment dat, va profita de slăbiciunea lor. Doar că a cere ajutor (atunci când chiar avem nevoie de el!) este un semn de vulnerabilitate, dar și un semn de maturitate, pentru că trebuie să știm când să ne oprim, mai ales dacă ne îndreptăm, cu pași mari, spre distrugere (sau autodistrugere). În astfel de momente, a trece cu bine peste o situație grea (cu care nu ne mai descurcăm singuri) este mai important decât a demonstra cât de puternici suntem.