Ați observat că oamenii au tendința de a gândi negativ sau de a reacționa negativ în orice situație cu care se confruntă? Parcă nu mai există lucruri bune pe lumea aceasta. Sau nu mai cred oamenii că mai există și lucruri bune pe lumea aceasta. Atât de ancorați în realitatea socială, oamenii de azi și-au pierdut speranța?
Trăim vremuri în care oamenii se așteaptă la ce este mai rău de la semenii lor, iar când li se întâmplă lucruri bune sau frumoase le consideră accidente sau excepții.
Am impresia că oamenii de azi nu mai știu să creadă în partea bună a vieții, că nu mai știu să se aștepte la lucruri frumoase. Și cred că, din aceste motive, viața lor este tare searbădă și tristă.
Pentru că trăim vremuri în care totul trebuie să fie programat, planificat, vremuri în care totul se realizează cu o strategie, vremuri în care toate sunt făcute în urma unor pregătiri, nu mai știm să facem față imprevizibilului sau lucrurilor pe care nu le putem controla, dar care ne afecatează viața. Și, în loc să accepte că există, pe lumea aceasta, și astfel de situații, oamenii cred că, dacă nu au realizat ceea ce și-au propus, de vină este altcineva (o persoană sau soarta potrivnică).
Sunt puțini oameni care și-au păstrat încrederea în partea frumoasă a vieții. Sunt cei care zâmbesc des (pentru că au motiv, nu pentru că scrie în fișa postului), care sunt deschiși în a-i cunoaște pe ceilalți și a găsi în ei lucrurile bune. Sunt cei care sunt optimiști în legătură cu viața lor și cu planurile din present și din viitor, dar nu sunt rupți de realitate.
Oamenii de azi sunt triști, nervoși, supărați, depresivi mereu concentrați la altceva decât momentul present, mereu atenți la altcineva decât cei din fața lor, mereu neatenți la viața lor și la ce se întâmplă (cu adevărat) cu lumea lor.
Scriam și în alte articole despre cât de mult s-au înmulțit farmaciile și cum căutăm mereu remedii rapide la situații (stări) care ar trebui lăsate să se lămurească (vindece) de la sine.
În loc să privim în interior și să căutăm cauza problemei/problemelor, acționăm asupra consecințelor (rezultatelor) lucrurilor care ne afectează (ne fac rău) și, în loc să tratăm cauza, preferăm să luăm medicamente sau să aplicăm soluții rapide, care nu fac decât să amâne confruntarea (într-o formă sau alta) cu ceea ce a dus la problema respectivă.
Concluzia? Nu mai știm să mai credem în noi. Nu mai știm să mai credem în oameni. Nu mai știm să mai credem în lumea în care trăim.