Despre oameni cu tupeu în trafic

De fapt, articolul o să fie despre oameni vârstnici cu tupeu în trafic. Despre două situații prin care am trecut zilele acestea.

Ieri, aflându-mă la semafor, am văzut un auto cu motor mai puternic condus de un bărbat mai în vârstă, care a intrat pe banda de obligatoriu stânga, dar care, când semaforul a trecut pe verde, a intrat pe banda pe care mă aflam (pentru înainte și dreapta), obligând pe cineva să încetinească (și în urma lui toată coloana care aștepta la semafor). Poate că nu aș fi scris despre acest conducător auto dacă nu aș fi văzut că, după  aproximativ 50 de metri de la semafor, a semnalizat că face dreapta, apoi, când se pregătea să vireze, s-a răzgândit, a reintrat în coloană, a mai mers 3-4 metri, apoi a semnalizat parcând pe dreapta, toate mașinile așteptând ca el să termine manevrele, iar toată lumea să poate să își continue drumul.

Și nu l-am înțeles pe respectivul om: a încălcat câteva reguli de circulație pentru că a vrut să ajungă mai repede la 50 de metri mai jos de intersecție și a ținut pe loc o coloană întreagă, în loc să facă și el parte din coloană și să țină în loc doar câteva mașini aflate în spatele lui. Chiar nu înțeleg ce a câștigat, în afară de niște înjurături de la conducătorii auto pe care i-a încurcat cu manevrele lui.

Apoi azi, vrând să ajung în spatele blocului pentru a parca, am văzut că pe alee era un autoturism care voia să iasă și, pentru că nu aveam loc amândoi, m-am oprit să îi fac loc. Doar că, o persoană mai în vârstă care avea autoturismul parcat pe dreapta între mine și cel pe care îl lăsam să iasă din spatele blocului, a vrut să plece de pe loc fix în momentul respectiv și, pentru că nu avea loc, a trebuit ca și eu, și cel pe care îl așteptam eu, să ne oprim, să îl lăsăm pe vârstnic să facă o grămadă de manevre ca să iasă (în loc să aștepte să trecem noi, cei care ne aflam deja pe alee) și abia apoi am reușit să ne mișcăm și noi.

Cele două situații prezentate mai sus, m-au făcut să înțeleg că, după tinerii teribiliști, care conduc mașini puetrnice pe care nu prea știu să le stăpânească, vârstnicii care se cred profesioniști în ale șofatului sau care au senzația că toată lumea trebuie să le dea prioritate pentru că ei sunt în etate, ar fi a două categorie de conducători auto de care trebuie să mă feresc în trafic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *