Într-o lume în care deruta, panica, frica și teroarea ne sunt livrate zilnic prin toate modalitățile posibile, mai știm să nu ne temem? Adică atunci când întâlnim un obstacol sau când ceva nu merge bine, putem să reacționăm pozitiv și să ne gândim că putem întoarce lucrurile în favoasrea noastră sau ne complacem în a ne plânge de milă și a ne aștepta la ce este mai rău?
Din ceea ce văd în jurul meu, la momentul prezent, există o cultură a fricii. De mici, suntem învățați să ne temem de o grămadă de lucruri și de o grămadă de situații, nu mai suntem încurajați să credem că putem trece peste ceea ce ne provoacă teamă. Ne lăsăm copleșiți de teamă și trăim sub imperiul ei.
Este greu să te lupți cu frica sau cu lucrurile care îți provoacă o astfel de stare, iar oamenii de azi au ales să se declare, de la început, învinși și să trăiască o viață întreagă temându-se de toți și de toate și pentru toți și pentru toate. Nu mai încearcă nici măcar să facă ceva (orice) pentru a scăpa de starea de frică. Nu mai vor să aibă propriile experiențe, propriile senzații, ci aleg să trăiască după ceea ce le spun alții și cum le spun alții, chiar dacă nu sunt cele mai bune reguli pentru ei.
Oamenii de azi nu mai vor să experimenteze ei înșiși (nici lucrurile bune, nici lucrurile mai puțin bune) și aleg să nu mai înfrunte nimic și pe nimeni. Preferă să îi lase pe alții (puțini, câți mai au curaj) să își înfrunte temerile, iar ei, de pe margine, din securitatea casei sau curții în care locuiesc, îi aplaudă sau îi huiduie, în funcție de rezultatele confruntării sau de ceea ce spune majoritatea.
Ca să răspund întrebării din titlul articolului, cred că nu știm să nu ne temem. Din contră, găsim din ce în ce mai multe lucruri sau situații de care să ne temem și ni se pare normal să trăim permanent în tensiunea fricii.
Este uimitor că oamenii, deși au opțiunea de a încerca să facă ceva pentru a nu se teme, ajung să se învețe cu frica, să îi facă loc în viața lor, să o accepte și să o lase să le conducă viața (pentru că iau decizii în funcție de ea).
Poate că nu ar trebui să îi oferim fricii un loc atât de important în viața noastră și să încercăm să nu ne mai temem de atâtea lucruri/situații/oameni. S-ar putea să ne simțim mai bine dacă încercăm să preluăm controlul asupra vieții noastre și să nu mai lăsăm teama să ne conducă.