Ascultam zilele trecute, în mașină, o emisiune și a am auzit un prezentator radio care, când și-a luat rămas bun de la ascultători, a spus “aveți grijă de voi, dar, în primul rând de ceilalți” (sau ceva de genul acesta, nu îmi mai amintesc exact cuvintele folosite). Iar eu am rămas uimită pentru că nu am înțeles ce a vrut să spună (nu am înțeles ce mesaj a vrut să transmită).
Dacă nu avem grijă de noi, dacă ne neglijăm, devenim depresivi, nervoși, irascibili și arătăm celorlalți cea mai urâtă față a noastră. Cum am putea, atunci când nu ne simțim bine, să avem grijă de alții sau să îi ajutăm (să îi sprijinim) pe alții, dacă noi nu suntem în stare să avem grijă de noi înșine?
Am mai auzit, de-a lungul vieții, expresii de acest gen: că ar trebui să avem grijă în primul rând de cei dragi și abia apoi de noi, dar chiar nu le înțeleg și nu le-am înțeles vreodată. Nu este vorba de egoism, ci este vorba de ceea ce putem oferi atunci când nu suntem bine.
Cred că expresia ar trebui să sune puțin altfel: “Aveți grijă de voi, ca să puteți avea grijă și de cei dragi”. Așa parcă este mai aproape de adevăr.
Nu este normal să ne transformăm în niște instrumente pe care le folosesc, uneori, cei dragi și să nu încercăm să le dovedim că și noi avem nevoie de înțelegere, de bunăvoință, de atenție și de toate celelalte lucruri pe care le cer ei.
Unii oameni s-au obișnuit să se pună pe ei pe locul doi (chiar nu mai contează de ce fac acest lucru, ci doar că îl fac) și să li se pară normal acest lucru. Sunt acei oameni care trăiesc prin alții și pentru alții, care nu știu să trăiască pentru ei, care nu mai știu cine sunt pentru că s-au pierdut pe ei înșiși cu mult timp în urmă. Sunt cei obișnuiți să fie sacrificați, sunt cei care acceptă pur și simplu tot ce li se întâmplă.
Cred că toți avem în viața noastră astfel de oameni, iar uneori, mă trezesc întrebându-mă dacă acești oameni știu de ce au trăit. Mă întreb ce fel de viață o fi aceea în care tu nu ai un loc al tău pentru că nu ai știut să ți-l ceri sau nu ai știut să spui nu atunci când cineva drag te-a rugat ceva, chiar dacă pentru tine însemna să faci un efort mare.