19 februarie – Ziua Națională Constantin Brâncuși

Am rămas surprinsă când telefonul meu mi-a semnalat că azi, 19 februarie este ziua Constantin Brâncuși. Din ce am reușit să aflu din mediul online (Agerpres a scris în 2024 mai multe despre această zi), la sfârșitul anului 2015 a fost promulgată legea prin care 19 februarie a fost declarată Ziua Constantin Brâncuși. Nu știu ce evenimente au fost organizate astăzi (și dacă au fost organizate astfel de manifestări), dar mi se pare important că există o astfel de zi și că românii își celebrează artiștii (chiar dacă ei au trăit destul de mult în alte țări, spre ex. Franța), pentru că am senzația că noi, românii ne concentrăm pe lucrurile negative, pe evenimente impuse de alții și nu mai știm să ne bucurăm de ceea ce este românesc și de tradiție.

Doar că, în aceste două luni de când a început 2024 am avut (am marcat) deja Ziua Culturii Naționale (15 ianuarie – data nașterii poetului Mihai Eminescu) și Ziua Națională a Lecturii (despre care am scris în 2023 https://vanitate.ro/?p=1472). Ziua Constantin Brâncuși vine în completarea celor două și mă bucur că nu ne uităm artiștii, poeții, scriitorii și oamenii de cultură români. Pentru că, aceste zile sunt, din punctul meu de vedere, ocazii de a ne aminti să citim, de a ne aminti să mai facem și lucruri pentru suflet, de a ne scoate puțin din cotidian.

Concentrați pe problemele zilnice sau pe obținerea unui trai mai bun, amânăm lucrurile plăcute, lucrurile care ne încântă sufletul, mereu spunem că vom găsi timp și pentru aceste lucruri, dar, în realitate, ori uităm să ne mai gândim și la sufletul nostru (ne pierdem în grijile zilnice) ori considerăm alte lucruri mai importante (ne stabilim alte priorități).

Mi s-a părut interesant că în calendarul telefonului meu a apărut această zi (alături de Dragobete, Ziua Unirii Principatelor Române, Ziua Internațională a Femeii, Ziua Muncii, Ziua Drapelului etc), dar nu apar Ziua Culturii Naționale sau Ziua Națională a Lecturii. Cred că prezența acestei zile în telefon este datorată faptului că Brâncuși este recunoscut drept o personalitate a culturii mondiale.

Mă bucur că oamenii află în astfel de zile cine sunt oamenii pe care îi celebrăm, poate așa vor afla cât mai mulți despre artiștii români care au reușit să convingă lumea artistică europeană (și mondială) despre valoarea lor. Oameni care au făcut o lume întreagă să afle despre România, despre români, despre partea frumoasă a românilor și despre tradițiile românești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *