Într-o lume în care nici măcar contractele scrise, supervizate de juriști și tot felul de specialiști, nu mai sunt respectate, ce valoare mai au promisiunile sau jurămintele? Într-o lume în care contează doar statutul social, puterea și banii, ce valoare mai au vorbele oamenilor? Sau, poate întrebarea adevărată este ce valoare mai au oamenii? Dar nu acesta este subiectul articolului de azi.
Azi mă opresc doar la a vorbi despre promisiune. Dicționarul Explicativ al Limbii Române pe care îl am eu definește promisiunea drept angajament prin care cineva se obligă să facă ceva, făgăduială. Deși în definiție apare verbul a obliga (a constrânge, a sili, a impune, a îndatora, a-și lua o sarcină sau o răspundere, a se angaja – după cum apare în DEX-ul meu), în realitate, această obligație nu este percepută la fel de toată lumea.
Cei mai mulți dintre oamenii de azi promit lucruri doar pentru a scăpa din situații limită sau pentru a nu mai fi stresați de alții, nu pentru că ar dori să își ia vreo sarcină (pe care s-o și îndeplinească). Termenul de promisiune nu mai are puterea de altă dată. Este doar decorativ (cumva), adică sună bine când promiți cuiva ceva, chiar dacă tu nu intenționezi să faci (sau uiți în secunda următoare pentru că nu este suficient de important pentru tine) ceea ce te-ai angajat atunci când ai folosit cuvântul respectiv.
Am senzația că pierdem ceva din noi, din ceea ce ne face umani, atunci când nu ne respectăm promisiunile (sau cuvântul dat). Este ca și când nu mai contează nimic și nimeni, ci trăim într-o junglă în care totul este posibil.
Iar eu nu îmi doresc să trăiesc în junglă. Îmi doresc să trăiesc alături de oameni cu care să pot comunica, care să mă asculte, pe care să îi ajut atunci când pot și alături de care să fiu atunci când au nevoie. Știu, mulți îmi spun că visez prea mult și că ar trebui să revin cu picioarele pe pământ, unde oamenii încep să semene, la comportament, din ce în ce mai mult cu animalele. Și totuși… oamenii rămân uimiți (spre șocați) când faci ceva pozitiv, la care ei nu se așteaptă. Pentru că suntem influențați să credem că tot ce se întâmplă în lume este rău și ne așteptăm să se întâmple lucruri rele. Și nu știm cum să reacționăm când se întâmplă ceva bun.
Și cum rămâne, totuși, cu promisiunile? Poate ar trebui să le facem atunci când credem că stă în puterea noastră să îndeplinim acele lucruri. Și să facem eforturi să le și punem în aplicare.