Trăim vremuri în care totul trebuie să se desfășoare în mare viteză, în care, dacă stăm chiar și pentru puțin timp, avem senzația că lumea stă pe loc sau îi ținem în loc pe ceilalți. Vremuri în care este importantă destinația, nu călătoria. Vremuri în care apreciem doar lucrurile materiale și pe cele pe care le vedem (le atingem), dar nu mai știm să mai apreciem și ceea ce ne hrănește și ne îmbogățește sufletul (pentru că nu mai avem timp sau nu mai găsim timp pentru noi și pentru ceea ce ne face bine și ne ajută să ne dezvoltăm).
Am uitat cu toții că, de multe ori, nu obiectivul final este important, ci călătoria în sine, drumul către a obține acel ceva și lucrurile pe care le-am descoperit despre noi înșine în timpul acestei călătorii.
Uităm să trăim pentru noi, uităm să ne bucurăm de viață, uităm că viața ne oferă ocazii și oportunități pentru a trăi așa cum vrem (așa cum ne dorim), doar de noi depinde ce alegere facem.
Pentru că ne grăbim spre finalul călătoriei, pentru că nu mai știm să ne bucurăm de tot ce ne oferă viața, pentru că vrem să avem cât mai curând toate lucrurile pe care ni le dorim (deși, de multe ori, nu suntem pregătiți pentru ele și pentru ceea ce aduc ele în viața noastră), nu mai știm să savurăm drumul către respectivele lucruri.
Nu mai știm să luăm etapele pe rând (trăim în epoca în care se ard etapele, iar cei care totuși aleg sau sunt obligați să ia totul gradual sunt tratați cu dispreț și aroganță) și nu mai știm să ne bucurăm de ceea ce obținem. Nu mai avem putere sau, pur și simplu, nu mai știm să facem acest lucru. Suntem prea epuizați sau prea singuri, prea triști sau prea siguri pe noi (ca să nu folosesc termenul de aroganți) ca să mai știm să împărțim și cu alții momentele noastre frumoase și bune.
Uităm că viața noastră este o călătorie de care ar trebui să ne bucurăm și pe care ar trebui să o savurăm alături de oameni dragi.
Uităm că este importantă experiența cunoașterii, experiența descoperirii de situații noi și modului în care facem față acestora.
Uităm că este necesară adaptarea la condițiile călătoriei.
Uităm că orice lucru care vine în viața noastră aduce atât aspecte pozitive, dar și aspecte negative și că trebuie să ne adaptăm noilor condiții.
Cred că oamenii de azi au pierdut (nu mai știu să trăiască) esența călătoriei – ei călătoresc doar pentru a ajunge la destinație, nu și pentru a avea experiențe noi sau pentru a descoperi lucruri noi.
Oamenii de azi nu mai știu să se bucure de aventura unei călătorii. Poate ar trebui să îi oprească cineva din goana lor zilnică și să le spună că viața înseamnă și a te bucura de ceea ce ai și de oamenii cu care împarți experiențele de fiecare zi ale vieții tale.