Despre consum

Pentru că tot am vorbit în articolele de dinainte de Crăciun despre traficul rutier (https://vanitate.ro/?p=2018 și https://vanitate.ro/?p=2022) din zilele respective (lucru care se va întâmpla și acum, înainte de Anul Nou), m-am gândit și la cauză: cumpărăturile de sărbători. Adică faptul că oamenii înainte de sărbători cumpără cadouri, mâncare (în formă brută, semipreparată sau preparată), haine și o grămadă de alte produse de care au sau nu au nevoie.

Și, inevitabil, gândul m-a dus la consum. La cât de mult consumăm și la cât de mult aruncăm…

În legătură cu a doua parte a acestei fraze, vreau să menționez că azi, deplasându-mă cu mașina, am auzit la radio un bucătar care spunea că românii sunt campioni (se raporta la ce se întâmplă în Europa) la a arunca produse alimentare (din ce spunea el oamenii încep cu cele perisabile – gen fructe, legume și ajung chiar și la cele cu carne care au mirosuri grele).

Revenind la consum, am realizat că tinerii de azi sunt învățați să folosească lucrurile pentru perioade scurte de timp (unele chiar o singură dată) și apoi să le arunce sau să le uite (pentru că se plictisesc de ele sau pentru că își doresc și obțin alte lucruri mai interesante pentru ei). Sunt obișnuiți să înlocuiască repede lucrurile sau să renunțe la ele pentru a obține (sau a face loc) altora. Cu alte cuvinte, pentru ei cumpărăturile sunt ceva normal, firesc. Pentru ei lucrurile sunt făcute pentru a fi înlocuite cu altele mai bune sau mai noi. Tinerii de azi nu prea cunosc termenii de întreținere a unui bun, pentru că ei înlocuiesc ceva stricat sau demodat cu ceva nou, fără să depună vreun efort pentru a repara lucrul deteriorat.

Și uite așa crește consumul, pentru că nimeni nu își mai bate capul cu lucrurile demodate sau stricate. Pentru că oamenii au constatat că este mai ușor să cumpere lucruri noi decât să încerce să repare ceva vechi. Pentru că a crescut foarte mult oferta de lucruri care ne ușurează viața, lucruri cărora nu le putem rezista și care ajung să ocupe (și la propriu și la figurat) locuri importante în viețile și în casele noastre.

Pentru mine consumul ridicat înseamnă și mult gunoi. Înseamnă, pe lângă risipa de care vorbea bucătarul din emisiunea de azi dimineață, și spațiu pe care îl ocupă lucrurile care nu ne mai plac, care s-au stricat, care nu mai sunt la modă sau de care ne-am plictisit. Doar că preferăm să nu ne gândim și la acest lucru atunci când alegem să cumpărăm multe, când depozităm multe și când aruncăm multe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *