De câteva zile, vreau să (re)văd filmul Someone to watch over me (Cineva care să mă apere) din 1987. Nu mai știu ce anume a declanșat dorința aceasta a mea, dar azi am reușit să mi-o îndeplnesc. Deși mai văzusem filmul de multe ori, chiar și azi am găsit lucruri noi (surprinzătoare sau doar pe care nu le observasem dățile trecute) în el.
Este interesant că, după ce am văzut acest film, am găsit un alt film din 1987, Suspectul.
Mi-au plăcut aceste două filme foarte mult, chiar și acum, la 36 de ani după ce au fost realizate. Dacă în primul ne este prezentat mediul bogat al Americii, oamenii foarte bogați care își permit orice și care atrag restul societății, în al doilea este vorba despre pătura opusă a societății: oamenii fără adăpost, oamenii bolnavi (mai ales psihic) care nu au unde să stea și locuiesc pe stradă.
În ambele filme este vorba de justiție (cea americană), în primul se pune accent pe activitatea poliției, în al doilea pe desfășurarea procesului unei persoane acuzate de crimă.
În Cineva care să mă apere strălucesc tinerii (la momentul realizării filmului) Mimi Rogers (superbă și foarte credibilă în rolul de femeie bogată care are nevoie de cineva care să o apere), Tom Berenger (care joacă rolul bărbatului născut și crescut în mediile sărace care ajunge să fie sedus de lumea celor bogați) și Lorraine Bracco (care joacă rolul unei femei hotărâte care știe foarte bine ce vrea de la viață și de la ceilalți).
În Suspectul, mi-a plăcut o Cher cu totul altfel decât o știam, extrem de credibilă în rolul de avocat care luptă pentru clienții ei, un Liam Neeson tânăr și foarte talentat (într-un rol de veteran de război lăsat la vatră pentru probleme psihice) și un Dennis Quaid la fel de tânăr și seducător (într-un rol de jurat care nu se dă înapoi de la a lupta pentru lucrurile în care crede).
Deși ambele filme au fost de acțiune și împletite cu povești de dragoste (mai mult sau mai puțin potrivite), nu au fost cu multe împușcături, violență sau sex.
Bănuiesc că în acele vremuri se punea accent pe talentul actorilor mai mult decât astăzi.
Dar ce mi s-a părut mie interesant este că aceste filme ar putea fi văzute și peste 20 de ani și să fie la fel de plăcute ca atunci când au fost lansate. Și la fel de reale, pentru că subiectele celor două filme sunt actuale, chiar și azi, la 36 de ani de la crearea lor.
Pentru mine a fost o duminică superbă, alături de actori frumoși și de intrigi interesante.