Pentru că văd în jurul meu mulți copii foarte sensibili la toate lucrurile care se întâmplă în jurul lor, copii care reacționează destul de puternic la stimuli ușori, am ajuns să mă întreb de ce sunt atât de fragili copiii (și chiar și tinerii) de azi?
Părerea mea este că părinții sunt cei care, încercând să îi protejeze pe cei mici, nu fac decât să îi vulnerabilizeze foarte mult. Și nu îi pregătesc pentru viață. Cei mici vor avea senzația că toată viața lor cineva (părinții) va avea grijă de ei și nu își vor dezvolta propriul sistem de apărare împotriva greutăților vieții.
Pe de altă parte, azi, m-am trezit gândindu-mă cât de liberi și independenți eram noi în copilărie, comparativ cu copiii de azi. Pentru că părinții noștri nu aveau timp să stea după noi, să ne urmărească fiecare mișcare, ci ne responsabilizau de mici, ne pregăteau să fim în stare să luăm decizii, să facem față și lucrurilor bune și celor mai puțin bune din viața noastră. Nu a fost ușor, dar, pentru că am trecut singuri prin multe, ne-am pregătit pentru ce avea să ne rezerve viața. Și nu întotdeauna viața ne-a rezervat lucruri frumoase…
Da, copiii de azi sunt protejați (cineva, un psiholog pe care îl cunosc, a folosit termenul hiperprotejați), dar, prin această protecție, părinții îi introduc într-o bulă în care ei au senzația că sunt cei mai importanți din lume și nu sunt pregătiți să afle că mai sunt unii și mai importanți ca ei.
Copiii de azi sunt foarte isteți, dar, pentru că părinții nu le dau drumul din brațe, nu știu să se descurce. Nu știu lucruri elementare, așteaptă mereu ca cineva să le spună ce să facă, așteaptă ca altcineva să ia deciziile pentru ei în toate privințele. Sau se așteaptă ca toți cei din jur să se subordoneze dorințelor (istericalelor) lor, pentru că părinții nu mai știu să stabilească reguli sau limite și copiii cred că li se permite (cuvine?) orice.
Pare o analixz dură a relației părinte-copil, dar nu este. Este o analiză reală, bazată pe exemplele concrete din imediata mea apropiere.
Îi înțeleg perfect pe părinții care vor să își protejeze copiii, care vor ca cei mici să nu pățească nimic niciodată (lucru imposibi, dealtfel!l). Problema este că, la un moment dat, părinții simt nevoia să contine cu această protecție, nu pentru că cei mici ar mai avea nevoie, ci din nevoia de a-i ține lângă ei, de a-i controla, de a nu le da drumul din brațe, de a nu-i lăsa să se îndepărteze.