A venit toamna

După o lună septembrie cu temperaturi de peste 25 de grade ziua (am văzut oameni făcând plajă și la sfârșitul lui septembrie anul acesta) și cu nopți plăcute (nu reci), a venit un octombrie cam capricios. Au mai fost zile cu 24 de grade și în octombrie, dar nopțile au fost mai reci (săptămâna trecută, într-o dimineață termometru arăta 2 grade).

Adevărul este că abia acum, în octombrie, parcă simt și eu că a venit toamna. De obicei, anii trecuți în luna septembrie veneau ploile, apoi scădea temperatura destul de tare și ne pregăteam pentru sezonul rece. Anul acesta am putut purta tricouri și îmbrăcăminte ușoară toată luna septembrie.

Azi, în schimb, deși soarele a apărut dintre nori spre mijlocul zilei, bătea un vânt rece care ne-a amintit că suntem în mijlocul toamnei și că peste 2 luni ne pregătim să întâmpinăm Crăciunul.

Fiecare anotimp are farmecul lui, iar toamna este perioada în care se sărbătorește recolta, se sărbătorește rodul pământului de care ne vom bucura în sezonul rece.

Deși, de obiei, toamna vine cu tristețe, cu frig, cu depresie, anul acesta, poate pentru că prima lună de toamnă a fost, de fapt, o prelungire a verii, acest anotimp pare (este?) altfel. Parcă nu mai suntem triști că a venit toamna, ci ne bucurăm că avem parte de o toamnă caldă și lungă (să nu uităm că în alți ani în octombrie aveam parte de prima zăpadă).

Anul acesta parcă nu mai suntem supărați atunci când constatăm că a venit toamna. Mi se pare că acest anotimp a venit normal, ca o continuare a verii. Ca ceva firesc. Poate resimt acest lucru și pentru că nu s-a răcit foarte tare încă. Este adevărat că frunzele copacilor cad, că totul este îngălbenit și maroniu, dar încă nu ne-am înfofolit, încă nu au venit temperaturile normale (adică reci) pentru această perioadă.

Cred că îmi place toamna aceasta. Parcă abia aștept ceea ce urmează, parcă nu ne mai ia frigul pe nepregătite. Nu mai simțim nevoia să protestăm sau să ne întristăm că a venit toamna, iar noi nu ne-am săturat încă de vară.

Este plăcut și reconfortant atunci când ești pregătit pentru ceea ce urmează să se întâmple, când nu te zgribulești pentru că te ia frigul.

Începem chiar să ne dorim să mai scadă temperaturile din termometre pentru că, vrând-nevrând, ne apropiem de Sărbătorile de Iarnă (mai ales că, la unele televiziuni au început deja să ruleze filmele romantice de Crăciun) și nu le simțim cu adevărat dacă nu avem și ceva zăpadă și ger.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *