Trăim perioada de timp în care avem acces la o grămadă de informații de tot felul (din care putem selecta ce ne interesează), dar în care găsim și o grămadă de modele de vieți de succes.
Mai nou, fiecare om care ajunge bogat publică o carte despre cum a ajuns acolo unde este acum și dă cumva recomandări sau linii de urmat, ca și cum oricine altcineva care ar face pașii pe care i-a făcut el ar putea ajunge unde este el. Ca și idee, nu e rea. Este interesant să vezi cum cineva a evoluat și a ajuns în medii în care la un moment dat doar visa să ajungă. Până aici lucrurile sunt ok.
Problema apare atunci când unii tineri încep să urmărească pașii prezentați în cărți pentru a ajunge în același loc ca și idolii lor. Pe lângă faptul că respectivii tineri uită că în viață mai apar și lucruri pe care nu le putem controla, aceștia aleg să trăiască viața altcuiva, nu a lor.
De ce acești tineri nu fac propriile lor alegeri? De ce cred că a urma un tipar de viață (să zicem viață de succes) este mai bine decât a-și construi propria viață? De ce aleg aceste scurtături (pentru că trebuie să recunoaștem că de fapt aceste modele sunt posibilități de a ajunge repede acolo unde își doresc) în loc să încerce să găsească propriul model de viață?
Trăim vremurile în care a fi celebru și bogat este visul fiecărui tânăr (deși, dacă privim cu atenție în jur, nu toți cei celebri și bogați sunt și fericiți, dar acesta poate fi subiectul unui alt articol, la un moment dat), iar a ajunge celebru și bogat în scurt timp este foarte important. Poate că aceste lucruri explică nevoia tineretului de azi de a urma modele de viață ale oamenilor pe care îi văd la tv sau în mediul online și despre care știu că sunt bogați și că își permit orice își doresc.
Doar că, am impresia că încercând să imite pe altcineva pentru a ajunge acolo unde este acea persoană, pierd multe lucruri importante.
În primul rând pe ei înșiși, pentru că, oricât și-ar dori sau oricât s-ar strădui, ei nu pot fi oamenii pe care îi imită (să nu uităm că fiecare dintre noi este unic).
În al doilea rând, pierd o viață (o irosesc, de fapt), încercând să fie altcineva sau încercând să se ridice la niște standarde pe care doar ei înșiși și le impun.
Cred că mai sunt și alte explicații pentru faptul că tinerii aleg să trăiască viața altora, mi-aș dori, însă, să își dea seama, destul de repede, că ei sunt unici, că viața lor merită trăită în funcție de ceea ce simt, ceea ce vor, ceea ce au, nu în funcție de ceea ce scriu unii în vreo carte sau în postări pe rețele de socializare.