În ultimul timp, experimentez situația din titlul acestui articol, adică văd cum oameni care mi-au fost apropiați perioade lungi de timp, aleg să se îndepărteze de mine pentru ca, după diferite perioade de timp vor să reia relația de unde au lăsat-o ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic.
Și m-am tot gândit la acest fenomen (poate este mult zis fenomen, dar mi s-a întâmplat cu câteva persoane din apropierea mea).
Poate că ar trebui să explic puțin: în momentul în care vezi că persoanele apropiate nu mai au timp de tine, nu mai vor să petreacă timp cu tine, te pun în situații jenante pentru că nu te mai consideră o prioritate, este clar că nu mai ai loc în viața lor sau că nu te mai vor în viața lor. Oricât te-ai supăra, oricât te-ai întrista, oricât ai încerca să le demonstrezi că se înșeală, ei nu te vor asculta, pentru că au ales altceva, iar tu trebuie să înțelegi că nu mai ești important pentru ele.
După ce te consumi emoțional și nervos, după ce accepți (cu greu) să scoți acele persoane din viața ta (întrebându-te unde ai greșit și ce ai greșit și încercând să afli ce ai fi putut face altfel pentru a salva relațiile cu persoanele respective), după ce te obișnuiești să trăiești fără ele, vezi cum ele se întorc în viața ta (de unde au plecat) și îți cer aceeași atenție ca înainte. Ca și cum episodul cu îndepărtarea ta din viața lor (sau îndepărtarea lor din viața ta?) și suferința ta privind acceptarea ieșirii lor din viața ta a fost o chestie prea puțin importantă pentru ei.
Poate că ar trebui să apreciez faptul că au ales să se întoarcă în viața mea (nu se știe din ce motive, așa cum nu știu nici din ce motiv au ales să iasă din viața mea) și că își doresc, din nou, să fac parte din viața lor și să facă parte din viața mea.
Dar, cum rămâne cu perioada în care nu ne-am văzut pentru că nu au vrut sau nu am știut nimic unii despre alții, pentru că nu au considerat necesar să mă informeze în legătură cu evoluția vieții lor și nu au fost interesați de modul în care s-a derulat viața mea?
Cum șterg eu din minte și din suflet rănile (cicatricile?) provocate de comportamentul lor atunci când au ales să se îndepărteze?
Oare aceste persoane nu sunt conștiente de durerea pe care au provocat-o sau nu sunt interesate de aceasta?
Sau consideră că dacă s-au întors la mine (în viața mea) ceea ce a fost neplăcut înainte trebuie șters cu buretele, ca și când nu s-ar fi întâmplat?
Nu ar fi o dovadă de maturitate dacă ar vorbi despre ce s-a întâmplat cu ei de au ales să se îndepărteze, ce au făcut în perioada în care au stat departe și de ce au ales să se întoarcă în viața mea? Este adevărat că nu toți știm să comunicăm prea bine, dar o discuție lămuritoare mi se pare importantă.
Sau poate doar eu simt nevoia unor lămuriri într-o situație de genul acesta?
