Cum este să te simți nefericit?

Cred că toți am traversat, în viața noastră, momente în care am fost nefericiți. Toți am trecut prin zile urâte sau zile de care nu vrem să ne mai amintim, zile în care simțeam că nu mai avem pentru ce să trăim sau în care simțeam că tristețea din noi nu poate fi stinsă.

Și totuși… Viața noastră a continuat, iar noi am reușit, mai devreme sau mai târziu, să avem din nou momente frumoase, oameni frumoși și am început să găsim noi motive ca să credem că viața nu este chiar așa de rea cum o credeam.

DEX-ul definește nefericitul drept cel care nu este fericit, care îndură suferințe (morale), cel cuprins de durere, nenorocit.

Pentru că toți am trecut prin momente de nefericire, toți știm cât de rău ne simțim în astfel de momente, cât de triști suntem, cât de necăjiți suntem și cum visăm, cu ochii deschiși, la vremuri mai bune, mai frumoase.

A fi nefericit nu este ceva ce îți dorești să trăiești, este acel lucru de care unii încearcă să se ferească toată viața și tot nu reușesc să scape de el. Pentru că a fi nefericit vine după ce ai fost dezamăgit, după ce ai văzut cum lucrurile (și oamenii) în care ai crezut sunt distruse, după ce ai urcat pe scara durerii până ai ajuns dincolo de limitele suportabilității.

Și totuși, nefericirea, ca și fericirea face parte din viață. Deși nu ne dorim, deși căutăm să nu ajungem în situații care să ne provoace nefericire, viața ne aduce momente în care trebuie să ne confruntăm cu lucruri mai puțin plăcute sau cu oameni mai puțin plăcuți. Dacă nu înțelegem că avem de învățat și din situațiile care ne provoacă nefericire, ci vom avea senzația că suntem lipsiți de noroc și doar nouă ni se întâmplă toate lucrurile rele, nu vom mai ști să mai ieșim (nu vom mai găsi calea de ieșire) din starea de nefericire.

Așa că acest articol nu este neapărat despre cum ne simțim când suntem nefericiți, ci despre faptul că toți am trecut (sau trecem) prin momente nefericite, dar că trebuie să realizăm că nu este nevoie să ajungem la depresii sau la alte lucruri grave, ci este de ajuns să înțelegem că după momentele grele, apar (vor veni) și momente frumoase. Că viața este alcătuită și din lucruri plăcute, dar și din lucruri urâte și, de multe ori, contează cum tratăm noi fiecare situație, nu ce efect credem că are ea asupra noastră. Cu alte cuvinte depinde de noi ca, la un moment dat, să nu mai fim nefericiți și să credem că, în viața noastră, pe lângă nefericire, mai este loc și de momente frumoase și plăcute, adică este loc pentru fericire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *