Am observat că, primul instinct atunci când se întâmplă ceva ce nu înțelegem în jurul nostru, este să ne temem. Se spune că prima reacție în fața provocării sau necunoscutului este fuga.
Toată viața ni se spune (suntem învățați) să ne temem de necunoscut sau să fim atenți la toate lucrurile rele din lume.
Este de înțeles că cei care ne iubesc și ne educă ne spun, pentru protecția noastră, care sunt lucrurile de care să ne ferim sau care ne-ar putea face să suferim în vreun fel. Sunt sigură că ei sunt bine intenționați, că vor să nu experimentăm și noi lucrurile mai puțin plăcute pe care ei le-au suportat de-a lungul vieții, doar că mesajul lor ne face să privim cu suspiciune (sau chiar cu teamă) lucrurile pe care nu le înțelegem, pe care nu le cunoaștem sau care ne iau pe nepregătite.
Și nu știu dacă este neapărat un lucru bun. Pentru că ni se ia șansa de a experimenta lucruri care uneori (este adevărat) sunt neplăcute, dar, alteori, pot fi plăcute sau ne pot ajuta să cunoaștem și să înțelegem mai bine oamenii din jurul nostru, lumea, pe noi înșine sau viața în general.
Este ca și cum am trăi viața altcuiva, de teamă să nu suferim sau să nu ne simțim rău. Și cred că suntem datori față de noi înșine să ne trăim propria viață. Să luăm propriile decizii, să învățăm din experiențele frumoase (dar și din cele mai puțin frumoase), să ne asumăm răspunderea pentru ceea ce facem, să învățăm să recunoaștem când greșim și să înțelegem consecințele greșelilor noastre, să ne iertăm pentru greșeli (după ce încercăm să remediem efectele negative ale acestora) și, astfel, să avem propriile experiențe, propriile momente plăcute sau mai puțin plăcute, propriile reușite și eșecuri. Cu alte cuvinte propria viață.
Am impresia că ni se inoculează teama de a trăi. Adică teama de a lua decizii în privința direcției vieții noastre (să nu fim prea îndrăzneți pentru că putem pierde tot ce avem), teama de a greși (suntem învățați că nu avem voie să greșim), teama de lucrurile pe care nu le putem controla, dar ne pot afecta calitatea vieții (exemple: sănătate, cutremure, dezastre cauzate de condiții meteorologice etc), teama de sunete puternice sau de liniște mormântală etc.
Iar efectul direct al acestui tip de așa-zis învățământ (educație, dacă vreți un termen similar) este lipsa de încredere în sine a celui care ar trebui protejat.
Poate că ar trebui să îi învățăm pe cei mici să fie mai hotărâți, mai siguri pe ei, să răspundă provocărilor vârstei lor și să îi lăsăm să se ridice singuri atunci când cad și să încerce să facă acele lucruri pe care doresc să le facă, chiar dacă punerea în aplicare înseamnă că ar putea avea de suferit în vreun fel. Doar învățând singuri se pot dezvolta normal și pot deveni persoane mature care știu ce vor de la ei înșiși, de la ceilalți, de la lume și de la viață.