Am găsit această expresie într-o carte. Și m-a intrigat. Adică nu am înțeles-o prea bine la început (nici acum nu cred că i-am perceput toate nuanțele), dar mi-a rămas cumva întipărită în minte, ca acele lucruri pe care le lași pentru mai târziu ca să le înțelegi mai bine sau ca să le simți mai bine. Și uite că a venit timpul să discutăm și despre ea.
Toată lumea știe că avem o singură viață, că trăim doar o dată, dar, prinși în micile noastre activități cotidiene, uităm că suntem vremelnici și ne comportăm de parcă am avea la dispoziție tot timpul din lume. Doar că nu este chiar așa. Ne pierdem în tot felul de lucruri materiale, în lupte pentru lucruri de care ne plictisim repede sau pentru lucruri de care nu avem cu adevărat nevoie și pierdem din vedere esențialul: faptul că lăsăm timpul să treacă pe lângă noi și ne trezim la sfârșitul vieții că nu am trăit așa cum am vrut sau așa cum ar fi trebuit.
Poate că nu ar fi rău ca, din când în când, să ne amintim că nu suntem veșnici, că îmbătrânim, că viața trece pe lângă noi, iar noi nu știm să o trăim. Nu știm să facem alegerile potrivite pentru noi și nu știm să ne bucurăm de lucrurile frumoase pe care le avem în viețile noastre.
Da, știu că mulți vor spune că ei nu au parte de lucruri bune în viața lor, dar sunt sigură că, dacă am analiza corect și obiectiv toate lucrurile și oamenii din viața noastră, am identifica acele lucruri și acele persoane care ne fac să zâmbim, care ne fac să ne simțim bine, care ne fac să vrem să petrecem mai mult timp alături de ele și pe care ni le-am dori alături de noi până la sfârșitul vieții. Poate nu sunt multe astfel de lucruri sau de persoane – da, trăim în societatea în care avem tendința să ne comparăm permanent cu ceilalți și să credem că avem mai puține decât ei, doar că depinde și de reperul pe care îl alegem, iar noi avem obiceiul să alegem persoane pe care le considerăm modele, din diferite motive, și uităm să privim spre persoanele care nu au o soartă prea bună și care ne iau pe noi drept modele, situație în care noi suntem cei care avem mult mai multe lucruri frumoase decât ei – dar, oricâte ar fi, merită să le păstrăm în viața noastră.
Cred că viața noastră ar fi foarte diferită dacă nu am ști că se sfârșește: cred că am fi mai egoiști, mai răi, mai insensibili, dar așa, știind că viața la un moment dat (mai devreme pentru unii sau mai târziu pentru alții) se va sfârși, suntem obligați ca, din când în când, să ne gândim la cât de efemeri suntem și dacă vrem sau dacă putem să lăsăm ceva în urma noastră.