Deși spunem (și credem) că suntem raționali, imparțiali, obiectivi, totuși avem momente în care ne place să depășim limitele, ne place să vedem până unde putem duce anumite situații sau până unde pot ajunge lucrurile influențate de noi. Cu alte cuvinte ne place să riscăm, să ne jucăm cu focul.
Unii ar spune că așa simt că trăiesc, alții ar spune că și riscul face parte din viața noastră, dar alții ar spune că nu ar înțelege astfel de situații. Doar că, uneori, fiecare dintre noi ajuns într-o situație limită, vrea să meargă mai departe. Sau vrea să vadă reacțiile celor din jur la situația respectivă. Sau tatonează propriile reacții, încercând să se înțeleagă pe sine sau modul în care tratează diferite situații.
Deși realizăm foarte bine consecințele acțiunilor noastre, tratăm lucrurile care nu ne convin (aspectele mai puțin bune) ca pe ceva puțin important și ne axăm pe adrenalina pe care riscul ne face să o simțim. Sau pe sentimentele pe care le trăim în acel moment la intensitate maximă. Și uităm prețul pe care îl plătim (mai devreme sau mai târziu) pentru faptul că depășim limitele (sau le încălcăm, oricare dintre variante este corectă), pentru că nu ținem cont de cei din jur (sau de cei care ar putea fi afectați, într-un fel sau altul, de ceea ce facem).
Când intrăm în rutină, când avem cam tot ce ne dorim și simțim că nu ne mai motivează nimic sau nu mai vrem nimic de la viață, când credem că ne plictisim, atunci începem să căutăm lucruri care să ne ajute să simțim că trăim. Și, de cele mai multe ori, riscăm ceva ce avem sau ne jucăm cu ideea de a pierde ceva ce avem. Deși acest risc este minim (sau avem noi tendința să îl minimizăm, pentru a ne putea satisface nevoia de senzații tari), el există și, de cele mai multe ori, ajungem să pierdem ceva ce avem pentru ceva ce am putea avea, dar nu suntem siguri că vrem să avem.
Probabil că aceasta este magia jocului cu focul: avem senzația că suntem protejați, că focul cu care ne jucăm nu ne poate afecta, dar, de foarte multe ori, ajungem să fim arși sau să avem tot felul de răni în urma acestui joc.
Și totuși: de ce ne place să ne jucăm cu focul? De ce avem nevoie de pericol și de risc în viață? De ce nu ne putem bucura de o existență liniștită și calmă pe termen lung? De ce ne sabotăm singuri fericirea?
Nu am un răspuns. Știu doar că toți avem punctele noastre slabe (sensibile) și că, pentru ele, suntem dispuși, uneori, să riscăm totul în viață.