Citeam azi online titlul unei știri și am văzut cât de răutăcios era autorul articolului și cât de bun era la a fi astfel. Am tot văzut, și la tv și în mediul online, titluri de știri și chiar știri întregi în cadrul cărora unii oameni (sau unele categorii de oameni) erau tratate foarte urât, nu doar ironizate, ci chiar umilite. Dacă, la început aveam tendința de a fi de accord cu cei care făceau articolul (le împărtășeam punctual de vedere pentru că nu aveam și alte unghiuri prin care să privesc respective situație), încet – încet am ajuns la concluzia că oamenii care fac știrile caută să fie răutăcioși sau ironici pentru că astfel au audiență și câștigă mai mulți bani.
Problema este că ne-am obișnuit să fim răi unii cu ceialți, pentru că astfel de exemple găsim, permanent, în mass-media, dar uităm să fim buni, uităm să arătăm celorlalți înțelegere, generozitate, bunătate. Uităm să oferim un umăr celor care au nevoie de sprijin și uităm (sau nu vrem să credem) că și noi, la un moment dat, am putea ajunge subiectul unei astfel de știri și că ne-am dori clemență, ne-am dori să avem parte de un drept la replică ce să nu fie interpretat așa cum vrea producătorul emisiunii de știri.
Mi-aș dori ca societatea de azi să premieze în egală măsură și oamenii ironici, acizi, care știu să prezinte un subiect din punct de vedere real, dar și oamenii care vin cu soluții (sau cu propuneri de soluții) la situații care par fără ieșire sau oameni care încearcă să își răscumpere (într-un fel sau altul) greșelile pe care le-au făcut sau oameni care au ceva de spus din care oricine poate învăța ceva.
Ne lăsăm purtați de lucrurile negative pe care le găsim permanent online sau la tv și începem să fim și noi frustrați, nervoși, stresați (adică influențați de emoții negative) și uităm să fim pozitivi. Uităm să dăm o șansă celor din jur (și nouă) la lucruri pozitive, la emoții pozitive, la o viață plăcută.
Nu știu dacă ne pricepem să fim răi, dar suntem permanent încurajați să fim răi cu ceilalți, să ne situăm cumva deasupra lor și ni se par normale astfel de situații (ne-am obișnuit cu ele?).
Nu cred că a fi rău cu cineva sau a umili pe cineva ar trebui să facă parte din viața noastră. Trebuie, însă, să realizăm și noi că suntem răi sau că suntem recompensați cumva de societate (de șefi, de cei apropiați etc) pentru că ne-am comportat urât cu cineva. Sau pentru că am păcălit pe cineva. Sau pentru că am întristat pe cineva.
Poate dacă societatea ar premia și momentele în care suntem buni cu ceilalți, suntem înțelegători, suntem empatici, suntem amabili, poate am vedea mai multe astfel de exemple în viața de zi cu zi. Și n-am mai fi atât de nervoși, frustrați, stresați sau triști.