M-a deranjat, zilele acestea, faptul că oamenii nu mai respectă spațiul personal. Credeam că ignorarea acestei reguli este posibilă doar în cazul copiilor (care încă nu știu cum stau lucrurile) și bătrânilor (care au dat în mintea copiilor și nu mai vor să respecte nicio regulă), dar, am văzut că oamenii din toate categoriile de vârstă chiar nu știu să păstreze distanța față de ceilalți.
Îmi amintesc că am învățat la școală (este adevărat, în orele de dirigenție, dar le-am învățat) regulile de politețe și ce prevede codul bunelor maniere (îmi amintesc că organizam concursuri între colegii de clasă pe astfel de teme). Oare ceilalți nu au învățat cum să se comporte în societate? Sau dacă nu au învățat astfel de lucruri (din diferite motive), nu cunosc nici măcar regula spațiului personal? Este ceva normal și despre care pot citi foarte ușor, chiar și în mediul online, dacă încearcă să caute informațiid espre spațiul personal.
Este neplăcut când o persoană pe care nu o cunoști intră în (îți învadează – și nu, nu este termenul greșit, ci este cuvântul care exprimă cel mai bine cum mă simt în acele momente) spațiul personal.
De ce nu înțeleg oamenii că nu este plăcut să te apropii atât de mult de ei dacă nu te cunosc? Din câte știu, în regnul animal, o apropiere de cineva necunoscut poate fi interpretată ca o amenințare sau un potențial atac. Oare oamenii și-au pierdut instinctele primare?
Sunt una din acele persoane care au nevoie de spațiul lor, au nevoie să nu simtă pe cineva necunoscut care le respiră în ureche și au nevoie să se miște în voie, fără să le fie teamă că vor lovi pe cineva dacă fac mișcări bruște. Și au nevoie de loc în jurul lor ca să respire liniștiți și să poată să se bucure de viață.
Înțeleg că nu toți suntem la fel, că nu toți ne dorim să avem spațiu personal, dar de ce nu suntem în stare să aceptăm că unii își doresc distanță față de necunoscuți și să încercăm să respectăm dorința lor?
Mi se pare important ca, dacă dorim să fim respectați, dacă suntem persoane libere și putem face ce vrem, mi se pare important deci să învățăm să păstrăm distanța față de oamenii pe care nu îi cunoaștem.
Am scris despre cei care nu păstrează distanța în magazine (https://vanitate.ro/2021/07/30/despre-cei-care-nu-pastreaza-distanta-in-magazine/) și despre faptul că în perioada pandemiei cu Covid 19 se păstra spațiul personal de frica îmbolnăvirii cu virusul respectiv. Dar de ce este nevoie de izbucnirea unei pandemii ca să respectăm o regulă minimă de conduită?
Poate ar trebui să facem cursuri de politețe sau de prezentare a codului bunelor maniere cu toți oamenii (dar, mai ales cu copiii).
