De ce nu vedem latura bună a oamenilor?

Am observat că avem tendința, cu toții, să judecăm oamenii cu care intrăm în contact sau pe cei pe care nici măcar nu îi cunoaștem și să credem cele mai rele lucruri despre ei. Nu știm să acordăm oamenilor prezumția de nevinovăție și nici să credem că, poate, ei sunt mânați de bune intenții.

Ne-am obișnuit să vedem partea mai puțin bună a vieții și a oamenilor și să ne așteptăm la lucruri rele (și efecte negative ale acestora). Și ne mai întrebăm de ce suntem triști, nefericiți, frustrați, irascibili și depresivi…

Unde au dispărut speranța și încrederea în oameni? Unde sunt dorința de a ajuta și convingerea că oamenii (în marea lor majoritate) sunt buni?

Cred că și mass-media a avut rolul ei în propagarea mentalității că oamenii sunt răi sau ne vor răul. Dar, dincolo de ce spune (scrie?) presa, cred că depinde de fiecare dintre noi cum vede lumea, cum vede oamenii și cum vrea (alege) să trăiască.

A crede că lumea este rea, că oamenii vor doar răul celorlalți este un mod de a trăi. Dar un mod care ne înrăiește și pe noi (ne întunecă sufletele) și ne transform în pacienți ai psihologilor.

A crede că oamenii sunt buni, dar au și momente proaste sau iau decizii greșite este mai aproape de realitate și ne-ar ajuta să nu vedem chiar totul în negru.

Poate că ar trebui să mai dăm lumii și nouă o șansă și să încercăm (să învățăm?) să avem mai multă încredere în oameni. Adică să vedem și partea bună a lor și să încercăm să ne concentrăm pe acest lucru.

Este clar că a nu vedea partea bună a oamenilor nu funcționează. Pentru că ne transformă în oameni bănuitori, neîncrezători, ne ține încordați în permanență (credem că trebuie să fim mereu pregătiți pentru lucruri rele) și nu ne dă posibilitatea să ne relaxăm și să ne trăim viața așa cum vrem.

Este greu să privim oamenii într-o lumină pozitivă după ce întreaga viață am fost învățați (educați?) să vedem partea mai puțin bună a oamenilor. Apoi mai sunt și experiențele negative pe care le-am trăit de-a lungul vieții care ne consolidează ideea că oamenii sunt răi sau că ne vor răul.

Și totuși… fiecare dintre noi a fost ajutat necondiționat de cineva în viața lui. Fiecare dintre noi a fost încurajat și susținut de oameni și în momentele bune și în cele mai puțin bune. Doar că ne-am obișnuit să dăm o mai mare importanță lucrurilor negative decît celor pozitive din viața naostră.

Poate ar trebui să încercăm să mai analizăm o dată momentele bune și pe cele mai puțin bune și să încercăm să dăm o șansă oamenilor și părții bune din aceștia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *