Nu știu dacă întrebarea transmite exact ceea ce vreau să spun, dar, de multe ori, mă întreb de ce oamenii de azi nu mai riscă, de ce nu mai vor să simtă emoții, de ce se ascund în spatele unor așa zise conveniențe și aleg să lase lucrurile în voia lor?
De ce nu își mai asumă oamenii de azi riscuri?
Am vorbit deja despre protecție și libertate (https://vanitate.ro/2022/10/25/despre-protectie-si-libertate/), dar parcă simt nevoia să mai întreb unele lucruri. Nu pe cineva anume, ci așa, de dragul gândurilor despre viață.
Pentru că nu vor să sufere, oamenii de azi aleg să se protejeze (așa zic ei) și nu încearcă să trăiască așa cum și-ar dori. Problema este că stând departe de sentimente, de a trăi viața intens, oamenii ajung să se plictisească și ajung să trăiască prin intermediul emisiunilor tv (să nu uităm succesul absolut al reality-show-urilor de orice fel) pe care le urmăresc cu frenezie, de parcă și-ar trăi viața prin intermediul lor. Și poate că așa și este: dacă nu pot trăi așa cum vor în realitatea pe care ei au construit-o, pot încerca să trăiască virtual în realitatea altora, după regulile altora, urmărindu-i și judecându-i pe alții.
Poate că nu avem curajul să trăim pentru că nimeni nu ne-a învățat să trăim. Am fost învățați să ne protejăm de rău, să ne ținem departe de lucrurile mai puțin bune și, făcând toate aceste lucruri, de fapt nu trăim, ci avem o existență efemeră pe pământ.
De multe ori m-am întrebat ce îi oprește pe oameni să fie ei înșiși? De ce poartă măști, de ce se ascund în spatele unor reguli sociale pe care oricum nu le acceptă, dar le respectă, pur și simplu. Sau doar le folosesc ca pretext pentru a nu fi ei înșiși în societate (pentru că nu se iubesc pe ei înșiși)?
Am mai scris despre faptul că nu suntem perfecți (https://vanitate.ro/2023/03/31/suntem-unici-pentru-ca-suntem-imperfecti/) și cred, în continuare, că nu suntem perfecți, dar am senzația că ne căutăm și ne provocăm tot felul de complexe de inferioritate, pentru că nu suntem capabili să înțelegem și să ne asumăm faptul că avem o singură viață și doar noi putem decide cum o trăim, nu îi putem lăsa pe alții să decidă pentru noi (sau în locul nostru). Doar că, prinși în problemele zilnice, uităm să ne gândim la noi, uităm să ne oprim și să ne întrebăm încotro mergem și dacă este direcția cea bună.
Cred că ne este teamă efectiv să trăim, pentru că nu știm ce înseamnă să trăim și nu vrem să avem parte de experiențe negative încercând să aflăm acest lucru. Uităm însă că putem învăța multe lucruri din experiențele negative (nu doar să simțim durere și atât) și uităm că cei care suntem în prezent suntem noi înșine și suma experiențelor trăite până acum (și pozitive și negative).
Poate că ar trebui să ne dăm voie să trăim, cel puțin din când în când. Sau să încercăm să învățăm să trăim de la cei care știu să facă acest lucru.